Lucasfilm obține respingerea unui proces privind „reînvierea” unui personaj din franciza Star Wars

Cover pentur jocul video Star Wars Outlaws, produs de Ubisoft
Sursa foto: Ina FASSBENDER / AFP / Profimedia

Studioul Lucasfilm, deţinut de grupul Disney, a obţinut joi câştig de cauză în instanţă prin respingerea unui proces intentat la Londra privind utilizarea imaginii unui actor decedat de mult timp într-un lungmetraj spin-off inspirat din franciza „Star Wars” („Războiul Stelelor”), informează Reuters, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Actorul Peter Cushing, care a murit în 1994, a fost „reînviat” în rolul comandantului Death Star (Steaua Morţii), Grand Moff Tarkin, pentru filmul din 2016 „Rogue One: A Star Wars Story”, folosind efecte vizuale şi un alt actor. El apăruse în filmul original din 1977 „Star Wars: A New Hope”, creat de George Lucas, care a stat apoi la baza uneia dintre cele mai de succes francize cinematografice din toate timpurile.

Filmele francizei „Star Wars” au obţinut împreună încasări de peste 5 miliarde de dolari din vânzările de bilete după lansarea primului lungmetraj în 1977, iar mai multe producţii de tip spin-off inspirate din această franciză continuă să fie realizate şi în zilele noastre.

Peter Cushing a semnat un contract cu compania britanică Tyburn Film Productions în 1993 pentru a apărea într-un film de televiziune, un acord despre care avocaţii companiei Tyburn au spus că „i-au oferit acesteia dreptul de a fi prima care va putea să îl ‘reînvie’ pe domnul Cushing prin intermediul efectelor vizuale”.

Tyburn Film Productions susţine că a pierdut aproximativ 250.000 de lire sterline (333.725 de dolari) şi a dat în judecată studioul Lucasfilm şi o altă filială a grupului Disney, Lunak Heavy Industries, la Înalta Curte din Londra pentru o presupusă îmbogăţire nedreaptă pe cheltuiala sa. Însă reprezentanţii Lucasfilm şi cei de la Lunak au susţinut că acest proces era sortit eşecului şi au încercat deja de două ori, fără succes, să obţină respingerea cazului. Curtea de Apel a decis însă joi în favoarea lor.

Judecătoarea Sue Carr a declarat că „este imposibil să se identifice un element care să fi aparţinut companiei Tyburn şi care să poată fi considerat transferat” către Lucasfilm sau Lunak, ceea ce înseamnă că procesul nu va putea să mai continue. Reprezentanţii Lucasfilm nu au răspuns deocamdată solicitărilor transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...