Netflix a programat, în noiembrie, al cincilea sezon din „Stranger Things”, care ne transpune înapoi în Hawkins, unde Eleven este urmărită, iar Vecna este de negăsit. Orașul se află în carantină militară și eroii noștri trebuie să salveze situația; filmul „Frankenstein”, în regia premiatului Guillermo del Toro, o ecranizare a romanului celebru scris de Mary Shelley, cu Oscar Isaac, Jacob Elordi și Mia Goth în rolurile principale; „Death by Lightning”, o serie de la producătorii „3 Body Problem” și „Game of Thrones”, care urmărește asasinarea celui de-al 20-lea președinte al Statelor Unite, James Garfield, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Luna aceasta, abonații vor vedea sezonul 2 din „A Man on the Inside”, unde Ted Danson se întoarce în rolul simpaticului Charles, de această dată într-un campus universitar; documentarul „Being Eddie”, care pătrunde în intimitatea îndrăgitului actor Eddie Murphy și vine cu dezvăluiri prezentate cu sinceritate și umor; meciul de box Jake Paul vs. Tank Davis, în direct din Miami; primul volum al seriei pentru copii și familie „Sesame Street”, o reinterpretare a clasicei povești ce aduce înapoi personajele mult iubite ale copilăriei.
De asemenea, vor fi disponibile seriile „Bourne”, „Transformers” și „The Hangover”, alături de sezoanele 2-4 din „Lia – Soția Soțului Meu”.
Titlurile lunii
„Death by Lightning”, din 6 noiembrie
„Death by Lightning” este un serial dramatic care dă viață adevăratei și incredibilei povești a lui James Garfield, cel de-al 20-lea președinte al Statelor Unite, ajuns în funcție după multe ezitări, și a celui mai mare admirator al său, Charles Guiteau, bărbatul care îl va asasina.
Distribuție: Andrew Hefler, Christine Grace Szarko, Betty Gilpin, Michael Shannon, Matthew Macfadyen, Nick Offerman, Laura Marcus, Ralph Berkin, Jack Alldridge, Anders Olof Grundberg, David Nykl, Michael Carter, Dylan Hughes, Nick Wittman, Roderick Hill, Jim High, Jeremy Wheeler, Sam Bell și Alex Montyro.
„Frankenstein”, din 7 noiembrie
Regizorul premiat cu Oscar, Guillermo del Toro, adaptează povestea clasică a lui Mary Shelley despre Victor Frankenstein, un om de știință genial, dar egocentric, care aduce la viață o creatură într-un experiment monstruos ce duce în cele din urmă la distrugerea atât a creatorului, cât și a creației sale tragice.
Guillermo del Toro este regizor și scenarist, iar în distribuție sunt: Oscar Isaac, Jacob Elordi, Mia Goth, Felix Kammerer, David Bradley, Lars Mikkelsen, Christian Convery, cu Charles Dance și Christoph Waltzaw.
„Stranger Things 5”: Volumul 1, din 27 noiembrie, Volumul 2: din 26 decembrie, Volumul 3: din 1 ianuarie 2026
Toamna anului 1987. Hawkins este marcat de deschiderea portalurilor, iar eroii noștri sunt uniți de un singur scop: să-l găsească și să-l ucidă pe Vecna. Însă acesta a dispărut, iar locația și planurile sale rămân un mister. Misiunea lor este îngreunată de carantina militară impusă de guvern asupra orașului și de vânătoarea tot mai intensă a lui Eleven, forțând-o să se ascundă din nou.
În paralel, aniversarea dispariției lui Will plutește în aer, iar în oraș se instalează o teamă apăsătoare, familiară. Bătălia finală se apropie, însoțită de un întuneric mai puternic și mai periculos decât orice au înfruntat vreodată. Pentru a pune capăt acestui coșmar, vor avea nevoie de toți: întreaga echipă unită, pentru o ultimă oară.
Distribuție: Winona Ryder, David Harbour, Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Gaten Matarazzo, Caleb McLaughlin, Noah Schnapp, Sadie Sink, Natalia Dyer, Charlie Heaton, Joe Keery, Maya Hawke, Priah Ferguson, Brett Gelman, Jamie Campbell Bower, Cara Buono, Amybeth McNulty, Nell Fisher, Jake Connelly, Alex Breaux și Linda Hamilton.
Seriale
„Squid Game: The Challenge”, sezonul 2, din 4 noiembrie
Cu noi provocări imprevizibile și jocuri cu miză mare din serialul de succes, această competiție reality dă viață fenomenului „Jocul calamarului”.
„Heweliusz”, din 5 noiembrie
După scufundarea catastrofală a unui feribot, căpitanul aflat în repaus caută răspunsuri și dreptate pentru cei care și-au pierdut viața și pentru cei rămași în urmă.
„Just Alice”, din 5 noiembrie
Prinsă între două iubiri, Alicia se căsătorește în secret cu un scriitor celebru și cu un fost preot. Oare cât timp poate jongla cu iubirea, minciunile și viața ei dublă?
„The Vince staples show”, sezonul 2, din 6 noiembrie
După moartea unchiului său, vedetă a fotbalului, Vince pornește într-o odisee bizară, amuzantă și pe alocuri sinistră, cercetându-i trecutul complicat.
„As you stood by”, din 7 noiembrie
Simțindu-se captive în căsnicii abuzive, două femei complotează să ucidă, dar un vizitator neașteptat amenință să le dea planul peste cap și să le distrugă viața.
„Countdown: Jake vs. Tank”, din 8 noiembrie
Pătrunde în culisele antrenamentelor lui Jake „El Gallo” Paul și Gervonta „Tank” Davis, în timp ce se pregătesc pentru confruntarea lor de neratat din ring.
„Mrs Playmen”, din 12 noiembrie
Trădată de soțul ei, o femeie ajunge să conducă o revistă erotică pe care o transformă într-un simbol al emancipării în Roma anilor ’70. Inspirat de fapte reale.
„Selling the Oc”, sezonul 4, din 12 noiembrie
Rivalități și zvonuri se încing sub soarele Californiei când trei angajate noi tulbură apele la agenție și pun la încercare prietenii vechi.
„Had I not seen the sun”, parte 1, din 13 noiembrie
Când un cunoscut criminal în serie este intervievat de o tânără pentru un film, trecutul său dezvăluie o rețea complexă de traume și suferințe legate de prima sa iubire.
„Last Samurai Standing”, din 13 noiembrie
O viață, un punct. Shujiro participă la un joc mortal în care se câștigă puncte pentru fiecare om ucis. Cine va rămâne ultimul samurai la finalul acestui plan sinistru?
„The Beast in Me”, din 13 noiembrie
O autoare celebră este atrasă într-un joc psihologic parșiv de noul ei vecin bogat și puternic, care este posibil să fie un criminal.
„How to Win the Lottery”, din 14 noiembrie
Frustrat de viața lui banală și greutățile financiare, un bărbat plănuiește să fure premiul loteriei în direct la TV, ajutat de o echipă la fel de disperată.
„The Crystal Cuckoo”, din 14 noiembrie
Dorind să afle mai multe despre donatorul ei de inimă, o doctoriță vine într-un oraș de munte, unde tragedii misterioase au chinuit mica populație timp de zeci de ani.
„Envious”, sezonul 3, din 19 noiembrie
Vicky are tot ce și-a dorit: un iubit atrăgător, o carieră promițătoare și o familie care se mărește. Poate, în sfârșit, să se bucure de toate sau se autosabotează?
„A Man on the Inside”, sezonul 2, din 20 noiembrie
Charles se infiltrează într-un campus universitar, unde suspecții sunt la fel de imprevizibili precum indiciile, iar întâmplările devin neașteptat de personale.
Filme
„Mango”, din 7 noiembrie
O directoare de hotel ambițioasă și fiica ei reticentă fac o călătorie în Málaga și găsesc ceea ce își doreau în idilica livadă de mango a unui fermier.
„Lefter: The Story of the Ordinarius”, din 14 noiembrie
Un fotbalist foarte talentat ajunge faimos, luptând cu prejudecățile și zbuciumul interior în căutarea gloriei. Bazat pe viața renumitului jucător turc Lefter.
„Champagne problems”, din 19 noiembrie
O directoare americană motivată merge la Paris hotărâtă să cumpere o marcă de șampanie până la Crăciun și se îndrăgostește întâmplător de moștenitorul acestui imperiu.
„The Son of the Thousand Men”, din 19 noiembrie
Într-un sătuc izolat, un pescar singuratic care își dorește un fiu este atras de o lumină eterică ce creează o conexiune cu alți oameni și secretele lor adânc îngropate.
„One Shot with Ed Sheeran”, din 21 noiembrie
Un cântăreț. Un oraș. O singură șansă. Ed Sheeran cucerește străzile New York-ului cu cele mai mari hituri ale sale într-o experiență muzicală inovatoare, în timp real.
„Train Dreams”, din 21 noiembrie
Un tăietor de lemne trăiește o viață plină de liniște și demnitate în America începutului de secol XX, o epocă a marilor schimbări, în timp ce experimentează dragostea și pierderea.
„Jingle Bells Heist”, din 26 noiembrie
Doi hoți începători fac echipă pentru a jefui un magazin din Londra în ajunul Crăciunului, dar sunt prinși mai repede decât anticipau pe măsură ce apar sentimente neașteptate.
„Left-Handed Girl”, din 28 noiembrie
Când o mamă singură și cele două fiice ale sale se mută în Taipei pentru a deschide o tarabă într-o piață de noapte, ele se confruntă cu provocări noi care riscă să distrugă unitatea familiei.
Documentare
„Being Eddie”, din 12 noiembrie
De la un adolescent comediant la o legendă a Hollywoodului, Eddie Murphy revine cu sinceritate și umor asupra carierei sale de excepție, într-un documentar plin de vedete.
„Eloa the Hostage: Live on TV”, din 12 noiembrie
Acest documentar captivant explorează cazul unei adolescente răpite de fostul iubit într-una dintre cele mai șocante situații cu ostatici din Brazilia.
„The Carman Family Death”, din 19 noiembrie
Salvarea dramatică a unui tânăr din largul mării se transformă într-un caz șocant de crimă, fiind acuzat că ar fi ucis doi membri ai bogatei sale familii din New England.
„Missing: Dead or Alive?: sezonul 2, din 24 noiembrie
O tânără dispare în toiul nopții. Un bărbat este de negăsit, fără bunurile sale esențiale. Poliția se ocupă de noi cazuri în acest serial tulburător bazat pe fapte reale.