VIDEO Sezonul 4 al serialului „The Witcher” va avea premiera pe 30 octombrie / Netflix a dezvăluit trailerul oficial

Gerald din serialul Netflix "The Witcher"
Sursa foto: NETFLIX / Planet / Profimedia

Sezonul 4 al serialului „The Witcher”, cu Liam Hemsworth în rolul vrăjitorului Geralt, va avea premiera pe Netflix în 30 octombrie, transmite News.ro.

După evenimentele care au schimbat Continentul în Sezonul 3, Geralt, Yennefer şi Ciri se regăsesc separaţi de un război nemilos şi nenumăraţi duşmani.

Pe măsură ce drumurile lor se despart şi scopurile lor devin tot mai clare, ei dau peste aliaţi neaşteptaţi, dornici să li se alăture în călătoriile lor. Iar dacă vor reuşi să accepte aceste „familii găsite”, s-ar putea să aibă o şansă reală de a se reuni pentru totdeauna.

Deşi protagonistul cu părul alb al serialului, Geralt, a fost interpretat de Henry Cavill în primele trei sezoane ale serialului Netflix, Cavill a anunţat pe Instagram, în octombrie 2022, că părăseşte serialul şi că Liam Hemsworth va prelua rolul vrăjitorului titular. Sezonul 3, care a fost lansat în două părţi în iunie şi iulie 2023, a fost ultima apariţie a lui Cavill în rolul personajului.

Pe lângă Hemsworth, distribuţia îi include pe: Anya Chalotra (Yennefer din Vengerberg), Freya Allan (prinţesa Cirilla din Cintra), Joey Batey (Jaskier), Laurence Fishburne (Regis), Eamon Farren (Cahir), Anna Shaffer (Triss Merigold), Mimî M Khayisa (Fringilla), Cassie Clare (Philippa), Mahesh Jadu (Vilgefortz), Meng’er Zhang (Milva), Graham McTavish (Dijkstra), Royce Pierreson (Istredd), Mecia Simson (Francesca), Sharlto Copley (Leo Bonhart), Danny Woodburn (Zoltan) Jeremy Crawford (Yarpen), Bart Edwards (Emhyr), Hugh Skinner (Radovid), James Purefoy (Skellen), Christelle Elwin (Mistle), Fabian McCallum (Kayleigh), Juliette Alexandra (Reef), Ben Radcliffe (Giselher), Connor Crawford (Asse), Aggy K. Adams (Iskra), Linden Porco (Percival Schuttenbach), Therica Wilson-Read (Sabrina), Rochelle Rose (Margarita), Safiyya Ingar (Keira) şi alţii.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
1 comentariu
  1. Hai să fim sinceri, ce altceva așteptam de la The Witcher Season 4, mai ales cu Hemsworth în rolul lui Geralt? E ca și cum ai încerca să faci pâine fără apă – te poți strădui, dar rezultatul va fi, să spunem, interesant. Cine se aștepta la un Liam Hemsworth care să-l învingă pe Henry Cavill la lupta de cuvinte în tavernă? Poate că noul Geralt va fi mai bun la selfie-uri, dar știm sigur că nu va arde pe rost ca Cavill. Sau poate va fi genul de vrăjitor care îi face pe țigani să se uite la TV în loc să îl caute pe Dracula. Să vedem cum reușește noul „Witcher să nu se umple de puf în Season 4!quay random

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...