Uber a anunțat un parteneriat strategic cu Pony AI, dezvoltator chinez de vehicule autonome, pentru a introduce taxiuri fără șofer pe platforma sa de ride-hailing. Lansarea va începe în cursul acestui an într-o piață considerată cheie din Orientul Mijlociu, urmând să fie extinsă ulterior la nivel internațional, transmite Reuters.
În prima etapă, proiectul va funcționa sub forma unui program pilot, în care fiecare vehicul va circula cu un operator de siguranță la bord. Ulterior, se va trece la o operare complet autonomă, destinată uzului comercial.
„Această colaborare marchează un pas important în strategia noastră globală de a integra vehicule autonome în platforma Uber”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Parteneriatul cu Pony AI face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative lansate recent de Uber pentru a-și consolida poziția în domeniul mobilității autonome. Compania a semnat acorduri similare cu startup-urile May Mobility și Momenta, și a extins colaborările existente cu WeRide (China) și Waymo, divizia de mașini autonome a grupului Alphabet.
În total, Uber își propune să opereze servicii robotaxi în zeci de orașe la nivel global.
Pony AI, fondată în 2016 și susținută financiar de Toyota, are sediul central în Guangzhou și deține licențe pentru serviciul de robotaxi în patru mari orașe din China: Beijing, Shanghai, Guangzhou și Shenzhen. Compania are planuri de extindere în Coreea de Sud, Luxemburg, Orientul Mijlociu și Hong Kong.
Anunțul a dus la o creștere de aproape 13% a acțiunilor Pony AI pe piața bursieră Nasdaq, unde compania este listată din noiembrie 2024. În schimb, acțiunile Uber au scăzut cu 1%.
Deși dezvoltarea și implementarea vehiculelor autonome se confruntă în continuare cu provocări de ordin tehnic și legislativ, industria atrage tot mai multe investiții.
Guvernul federal al Statelor Unite sprijină acest proces prin extinderea excepțiilor de la anumite cerințe de siguranță, dar menține obligativitatea raportării tuturor incidentelor în care sunt implicate vehicule autonome.