O nouă analiză arată că centura de asteroizi pierde în fiecare an o parte din masă, ceea ce sugerează că ar putea să nu fie o caracteristică la fel de permanentă a sistemului solar cum se credea până acum, anunță The Universe Today.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Centura de asteroizi, situată în orbită între Marte și Jupiter, este o vastă colecție de roci considerate a fi rămășițele unei planete care nu s-a format niciodată. Când sistemul nostru solar s-a format acum 4,6 miliarde de ani, materialul din această regiune ar fi trebuit să se unească într-o planetă, însă influența gravitațională a lui Jupiter a împiedicat acest proces, perturbând zona astfel încât coliziunile au devenit distructive în loc de constructive.
Ceea ce a rămas astăzi conține doar aproximativ 3% din masa Lunii, dispersată pe milioane de kilometri. Influența lui Jupiter nu s-a oprit aici. Rezonanțele gravitaționale, zone din spațiu unde perioadele orbitale ale asteroizilor creează interacțiuni regulate cu Jupiter, Saturn și chiar Marte, destabilizează orbitele asteroizilor, și aruncă fragmente fie spre sistemul solar interior, unde se află Pământul, fie spre orbita lui Jupiter.
Pierderi semnificative de material
O echipă de astronomi condusă de Julio Fernández de la Universidad de la República din Uruguay a calculat exact cât de rapid progresează această epuizare a materialului din centura de asteroizi. Cercetătorii au descoperit că centura pierde în prezent aproximativ 0,0088% din porțiunea care încă participă la coliziunile în curs. Deși pare un număr mic, acesta reprezintă un flux semnificativ de material atunci când este raportat la scările temporale imense ale evoluției sistemului solar.
Ceea ce face acest rezultat deosebit de interesant este modul în care masa pierdută se împarte între diferite destinații. Aproximativ 20% scapă sub formă de asteroizi și meteoroizi care traversează ocazional orbita Pământului și uneori fac intrări spectaculoase în atmosfera noastră sub formă de meteori. Restul de 80% este redus prin coliziuni reciproce la praf meteoritic.
Asteroizii mai cunoscuți precum Ceres, Vesta și Pallas au fost excluși din studiu, deoarece au supraviețuit suficient de mult pentru a nu mai participa la epuizarea continuă a materialului.
Implicații pentru Pământ
Înțelegerea pierderii de masă a centurii de asteroizi este importantă și are implicații directe pentru evoluția Pământului. Corpurile mari care scapă din centură nu dispar pur și simplu în spațiu, unele ajung în cele din urmă în sistemul solar interior, unde devin potențiale pericole.
Cercetarea sugerează că dacă rata actuală de pierdere a masei este extrapolată înapoi în timp, centura de asteroizi ar fi putut fi cu aproximativ 50% mai masivă acum circa 3,5 miliarde de ani, cu o rată de pierdere a masei de aproximativ două ori mai mare. Acest lucru se corelează cu dovezile geologice de pe Lună și Pământ care arată o rată de bombardament în scădere în ultimele miliarde de ani.
