Într-o lume devastată de război nuclear, pandemii extreme sau furtuni solare care blochează comerțul internațional și opresc alimentarea cu combustibili, cum ar mai putea fi hrănite orașele? Răspunsul vine dintr-un scenariu cât se poate de pragmatic: grădini pe acoperișuri, loturi cultivate în cartiere și terenuri agricole din vecinătate. Asta sugerează o cercetare recentă publicată în revista PLOS One de cercetătorii neozeelandezi Matt Boyd și Nick Wilson, citați de Phys.org.
Studiul s-a concentrat pe Palmerston North, un oraș cu circa 90.000 de locuitori, considerat reprezentativ pentru multe alte orașe de dimensiuni medii din zone temperate ale lumii. Cercetătorii au analizat, cu ajutorul imaginilor satelitare Google Earth, cât din nevoia alimentară a populației ar putea fi acoperită doar prin agricultură urbană. Răspunsul: aproximativ 20%. Nu e mult, dar e un început esențial.
Fermele urbane, doar o parte din soluție
Grădinile de bloc, solariile din curți și spațiile verzi transformate în mici ferme urbane nu pot hrăni singure orașul, arată autorii studiului. Dar dacă se adaugă și terenurile aflate în imediata apropiere, cel puțin 1.140 de hectare, hrana pentru întreaga populație ar putea fi asigurată chiar și în condiții de colaps economic global.
Mai mult, alte 110 hectare ar trebui dedicate culturilor pentru biocombustibili, necesari utilajelor agricole care ar rămâne fără motorină sau benzină.
„Într-o lume în care comerțul global s-ar opri și nu am mai putea importa nici combustibil, nici alimente, trebuie să ne întoarcem la un model profund localizat de producție”, explică dr. Matt Boyd, de la compania Adapt Research. „Această cercetare arată cum putem transforma orașele noastre pentru a supraviețui.”
Ce am planta după apocalipsă? Mazăre, cartofi și… spanac
Studiul oferă și un mic ghid agricol de supraviețuire. În condiții normale de climă, mazărea este cultura urbană ideală, oferă multe proteine și calorii pe o suprafață mică. În cazul unei ierni nucleare, când temperaturile globale ar scădea din cauza fumului și prafului ridicat în atmosferă, sfecla de zahăr și spanacul devin culturi de bază.
Pe terenurile periurbane, cartofii sunt cel mai eficient aliment în climat normal, iar grâul și morcovii ar fi cele mai viabile opțiuni în condiții de răcire globală.
Un model pentru orașele lumii
Metoda propusă de cercetători poate fi replicată oriunde: folosind date satelitare și statistici agricole, orice municipalitate își poate estima capacitatea de a deveni autosuficientă în caz de criză. Boyd și Wilson susțin că planificarea din timp, inclusiv prin includerea securității alimentare în politicile naționale de apărare, ar putea face diferența între colaps și supraviețuire.
„Succesul depinde de cât de repede vom înțelege că hrana e o chestiune de securitate națională, nu doar de economie agricolă”, avertizează Boyd. „Orașele trebuie să-și transforme spațiile verzi în resurse vitale și să protejeze terenurile din jur ca pe niște depozite strategice.”
Într-o lume care pare tot mai vulnerabilă în fața șocurilor globale, această viziune de reconectare cu pământul — la propriu — ar putea fi mai mult decât un simplu exercițiu teoretic. Ar putea deveni o strategie de supraviețuire.
