Capsula Orion a misiunii Artemis 2 a fost botezată „Integrity” de către echipajul NASA și CSA

Al doilea modul al rachetei SLS
Credit foto: NASA

Capsula spaţială din clasa Orion, ce va transporta echipajul misiunii Artemis 2 în jurul Lunii a primit numele „Integrity” (Integritate) de la cei 4 membri ai echipajului, conform unui anunţ făcut miercuri de NASA, transmite Space.com, conform Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Numele Integrity întruchipează fundamentul încrederii, respectului, sincerităţii şi umilinţei în cadrul echipajului şi al numeroşilor ingineri, tehnicieni, oameni de ştiinţă, planificatori şi visători necesari pentru succesul misiunii”, conform unui comunicat al NASA.

„Numele este, de asemenea, un omagiu adus efortului integrat extins – de la cele peste 300.000 de componente ale navei spaţiale până la miile de oameni din întreaga lume – care trebuie să se unească pentru a se aventura pe Lună şi înapoi, a inspira lumea şi a stabili cursul pentru o prezenţă pe termen lung pe Lună”, se mai arată în comunicat.

Echipajul Artemis 2 este format din comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover şi specialiştii misiunii Christina Koch şi Jeremy Hansen. Primii trei sunt toţi astronauţi NASA, în timp ce Hansen reprezintă Agenţia Spaţială Canadiană.

Echipajul va fi lansat cu o rachetă Space Launch System şi dispune de o fereastră de lansare care se întinde de la 5 februarie până la 26 aprilie anul viitor. Astronauţii vor zbura cu Integrity într-o buclă în jurul Lunii şi înapoi acasă, într-o misiune care va dura aproximativ 10 zile terestre.

Artemis 2 nu va aseleniza şi nu va orbita Luna. Dar va fi prima misiune cu echipaj uman care va ajunge în vecinătatea lunară de la Apollo 17 din decembrie 1972. În plus, Artemis 2 este o etapă care deschide calea spre mult aşteptata misiune Artemis 3, care va plasa astronauţi lângă polul sud al Lunii în 2027, dacă totul merge conform planului.

După atingerea acestei borne, lucrurile vor accelera: Programul Artemis îşi propune să stabilească o prezenţă umană permanentă şi sustenabilă pe Lună şi în jurul ei şi să utilizeze lecţiile învăţate prin acest efort pentru a trimite astronauţi pe Marte.

Echipajul Artemis 2 nu a ales pur şi simplu numele „Integrity”. Alegerea numelui a fost un proces lung şi anevoios, a declarat comandantul misiunii, Reid Wiseman miercuri, în timpul unui eveniment de presă la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston.

„Ne-am adunat toţi patru împreună cu rezervele noastre, Jenny Gibbons de la Agenţia Spaţială Canadiană şi Andre Douglas de la NASA, şi ne-am dus la centrul de carantină de aici”, a spus Wiseman. „Practic, ne-am încuiat acolo până am găsit un nume”.

Au început cu o mulţime de propuneri. „Pe măsură ce am parcurs acest proces, am mers de la mare la mic, lucru pe care acest echipaj îl face atât de bine”, a spus Wiseman. „Şi am început cu valorile fundamentale ale NASA, apoi ne-am uitat la valorile fundamentale ale Agenţiei Spaţiale Canadiene. Şi apoi am vorbit despre ceea ce contează cel mai mult pentru noi în valorile noastre fundamentale. Şi apoi ne-am uitat la ce se întâmplă cu Artemis 2”

În cele din urmă, a spus el, echipajul a stabilit că obiectivul lor principal pentru misiune este de a ajuta la asigurarea unei „păci şi speranţe pentru întreaga omenire”.

„Aşadar, aducem împreună lumea”, a spus Wiseman. „Reunim o forţă de muncă uimitoare, iar ei ne-au oferit un vehicul uimitor. Şi, la final, când combini totul, creează magie. Aşa că vom zbura în jurul Lunii în nava spaţială Integrity.”

În lumea zborurilor spaţiale umane există tradiţia ca o nouă navă spaţială să fie numită de primii astronauţi care o pilotează. De exemplu, o capsulă SpaceX Crew Dragon şi-a făcut debutul în iunie anul trecut, în cadrul misiunii private a astronauţilor Ax-4 către Staţia Spaţială Internaţională. Echipajul Ax-4 i-a dat acelei nave spaţiale numele „Grace”.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...