Un nou studiu al unei echipe de cercetători de la NASA, studiu publicat în revista Science Advances, readuce în prim-plan planeta pitică Ceres, cel mai mare corp ceresc din centura principală de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Cercetătorii au descoperit că, în trecutul său îndepărtat, Ceres ar fi putut dispune de o sursă de energie chimică de lungă durată, ingredient esențial pentru susținerea vieții microbiene.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Deși nu există dovezi directe că microorganismele au existat vreodată pe Ceres, rezultatele sugerează că această lume înghețată a avut, pentru o vreme, condiții care i-ar fi permis să fie locuibilă.
O lume sărată și plină de mistere
Misiunea Dawn a NASA, încheiată în 2018, a arătat că regiunile strălucitoare de pe suprafața lui Ceres sunt alcătuite din săruri provenite din lichide subterane. O analiză ulterioară, realizată în 2020, a arătat că aceste lichide aveau originea într-un vast rezervor de apă sărată aflat sub scoarța planetei pitice.
În plus, datele colectate de sondă au confirmat și existența unor compuși organici pe bază de carbon, elemente fundamentale pentru viață, deși insuficiente în sine pentru apariția acesteia.
La aceste două descoperiri, apă și carbon, se adaugă acum o a treia piesă a puzzle-ului: o sursă stabilă de energie chimică, care ar fi putut hrăni microorganismele dacă acestea ar fi apărut.
Energie ascunsă în adâncuri
În studiul publicat pe 20 august în revista Science Advances, cercetătorii au simulat evoluția temperaturii și a compoziției interne a lui Ceres. Modelele lor arată că, în urmă cu aproximativ 2,5 miliarde de ani, planeta pitică avea un ocean subteran alimentat cu apă fierbinte și gaze dizolvate provenite din rocile nucleului. Această energie era generată de dezintegrarea elementelor radioactive, un proces comun în primele etape de formare ale corpurilor cerești.
„Pe Pământ, acolo unde apa fierbinte de la mare adâncime se amestecă cu oceanul, microbii găsesc un adevărat festin de energie chimică. Dacă același lucru s-a întâmplat și pe Ceres, atunci potențialul pentru a susține viața microbiană a fost semnificativ”, a explicat Sam Courville, autorul principal al studiului, astăzi cercetător la Arizona State University.
O lume rece și acoperită de gheață
Astăzi, Ceres este o lume mult mai rece, acoperită de gheață și cu foarte puțină apă lichidă rămasă. Fără suficientă căldură internă pentru a menține oceanele subterane, lichidele s-au transformat în saramuri concentrate.
Perioada în care planeta pitică ar fi avut cele mai mari șanse să fie locuibilă se întinde între 2,5 și 4 miliarde de ani în urmă, când nucleul său atinsese temperatura maximă și fluidele calde se infiltrau în oceanul subteran.
Spre deosebire de lunile Europa (Jupiter) sau Enceladus (Saturn), Ceres nu beneficiază de „încălzirea” generată de forțele gravitaționale ale unui gigant planetar, ceea ce înseamnă că potențialul său de a susține viața a rămas ancorat în trecut.
