O echipă de cercetători de la Universitatea din Bordeaux și Institutul de Arheologie și Etnografie din Novosibirsk a anunțat o descoperire remarcabilă la situl arheologic Obi-Rakhmat din Uzbekistan. Este vorba, susțin specialiștii, despre vârfuri de proiectile vechi de aproximativ 80.000 de ani, care ar putea reprezenta cele mai vechi săgeți cunoscute din regiunea Asia Centrală, anunță Phys.org.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Studiul, publicat în revista științifică PLOS ONE sub titlul „Arrow heads at Obi-Rakhmat (Uzbekistan) 80 ka ago?”, prezintă rezultatele unei analize detaliate a instrumentelor de piatră descoperite în cele mai vechi straturi ale adăpostului de stâncă Obi-Rakhmat. Iar dacă ipoteza cercetătorilor va fi confirmată, atunci putem vorbi despre cele mai vechi dovezi descoperite vreodată ale existenței arcului și săgeților. Unele care preced cu aproape 60.000 de ani descoperirile similare din Europa.
O fereastră către trecutul îndepărtat
Situl arheologic se află în valea Paltau, în nord-estul Uzbekistanului, și a fost descoperit încă din anul 1962. Primele săpături au avut loc în anii următori, 1964-1965, pentru ca activitatea de cercetare arheologică amănunțită să fie reluată în anu 1998.
Stratigrafia expusă cuprinde 21 de niveluri sedimentare pe o înălțime de 10 metri, cu material arheologic găsit în toate straturile și datări cuprinse între 90.000 și 40.000 de ani în urmă. Interesant este faptul că, pe lângă numeroase dovezi materiale ale prezenței omului preistoric, situl a oferit mai multe resturi osteologice umane, toate atribuit Omului de Neanderthal, datate în intervalul de acum 60.000 până acum 90.000 de ani.
O invenție care poate rescrie imaginea evoluției cognitive umane
Din straturile 20-21, cele mai vechi, cercetătorii au analizat aproape 400 de materiale litice, selectate din resturile de piatră cioplită. Din acestea, 20 de piese au fost identificate ca posibile vârfuri de proiectile.
Analiza, din datele oferite de autorii studiului, a început prin inspecția vizuală a urmelor de impact, urmată de examinări microscopice, pentru a detecta microfracturi și zgârieturi liniare produse de lovituri. Astfel s-a observat că vârfurile mari, cu dimensiuni de circa 4 centimetri, prezentau vârfuri zdrobite sau fracturi laterale, semn că erau folosite probabil ca vârfuri de sulițe.
Mult mai surprinzătoare au fost însă câteva zeci de piese triunghiulare, de doar câțiva centimetri lungime și câteva grame greutate, dintre care unele arătau urme clare de impact și fracturi longitudinale. Forma lor mică și subțire sugerează că nu ar fi putut fi utilizate pe sulițe sau alte arme grele, ci mai degrabă pe tije ușoare asemănătoare săgeților.
O formă primitivă de săgeți
Lipsa unei modelări bazale și fracturile frecvente în partea inferioară indică o montare imperfectă pe suporturi de lemn, fără piese intermediare. Practic, o formă primitivă de săgeți.
În plus, experimentele realizate de echipă, prin care piese similare au fost montate pe săgeți și trase cu un arc în carcase de animale, au confirmat că aceste fragmente de piatră erau funcționale ca vârfuri de săgeți.
Implicații pentru înțelegerea evoluției umane
Cele mai vechi urme certe de folosire a săgeților provine din Africa de Sud și datează de acum 70.000 de ani. O altă dovadă, veche de circa 48.000 de ani, vine din Sri Lanka. Ambele au fost asociate cu Homo sapiens. De fapt, arcul și săgeților au fost considerate până în prezent o creație care aparține exclusiv speciei noastre.
În Europa, în ciuda unor afirmații conform cărora arcul ar fi apărut sporadic în sudul Franței acum circa 60.000 de ani, afirmații controversate care aparține arheologului francez Ludovic Slimak, cele mai vechi dovezi certe ale folosirii unei asemenea invenții provin de acum circa 18.000 de ani. Practic, cu aproape 60.000 de ani mai tinere decât cele din Uzbekistan.
Este că, de-a lungul timpului, fragmentele litice mici și ușoare au fost adesea ignorate, însă analiza de la Obi-Rakhmat sugerează că tehnologia arcului și a săgeților ar fi apărut mult mai devreme decât se credea, chiar acum 80.000 de ani, într-un context asociat de obicei cu unelte paleolitice mai simple.
Asocierea arcului și săgeților cu o altă specie umană, recte Homo neanderthalensis, are implicații uriașe. Practic, o întreagă istorie a capacității cognitive a speciilor străvechi trebuie regândită. Mai mult, aduce un argument în plus în favoare taberei specialiștilor care susține faptul că Omul de Neanderthal era, din punct de vedere cognitiv, la același nivel cu Homo sapiens.
Peste toate, ridică numeroase semne de întrebare cu privire la modul în care s-a propagat o astfel de inovație, de ce urmele sale sunt aproape inexistente în registrele arheologice atât de vechi, dar mai ales asupra impactului ei asupra comunităților care o foloseau și care, evident, ar fi avut un avantaj strategic uriaș față de altele.
Perspective de viitor
Cercetătorii plănuiesc să continue studiile pentru a documenta continuitatea acestor tehnologii în stratigrafia sitului și să înțeleagă mai bine funcționalitatea acestor instrumente prin analize pe eșantioane mai mari.
Dacă ipoteza se confirmă, descoperirea de la Obi-Rakhmat ar putea marca una dintre cele mai vechi dovezi ale apariției unor sisteme complexe de arme, asociate în mod tradițional cu Paleoliticul Superior, dar care, astfel, și-ar avea rădăcinile în Paleoliticul Mijlociu. O perspectivă pe care majoritatea comunității științifice o considera imposibilă până de curând.
