Un studiu publicat recent în revista Cell a reconstituit pentru prima dată, pe baza ADN-ului antic, istoria genetică a sarmaților, un popor războinic nomad care a dominat stepele eurasiatice acum aproape două milenii, dar care a dispărut fără să lase o moștenire culturală clară, informează Phys.org.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Echipa condusă de dr. Oszkár Schütz, cercetător în cadrul Departamentului de Genetică de la Universitatea din Szeged, a analizat 156 de genomuri antice din perioada 1–5 d.Hr., care provenin din bazinul carpatic și din câmpiile României, pentru a stabili originea, structura genetică și relațiile sarmaților cu alte populații și grupuri locale.
De la Urali la Carpați
Sarmații își au originea, potrivit studiului, în regiunea sudică a Uralilor (în actuala Rusie), între secolele IV–II î.Hr. De acolo, au migrat către vest, au traversat stepa ponto-caspică și au ajuns în zona Donului, Volgăi și a nordului Caucazului. În secolul I d.Hr., valurile lor de migrație atinseseră deja Dunărea de Jos și Bazinul Carpatic, unde s-au stabilit pe teritoriul actual al României și Ungariei.
În scurt timp, sarmații au ocupat întreaga Câmpie a Panoniei și au devenit adversari redutabili ai Imperiului Roman, după ce au formt alianțe cu triburi germanice precum marcomanii, vandalii și quazii. Unii istorici au sugerat chiar că imaginea cavalerilor sarmați ar fi influențat legenda regelui Arthur.
Astăzi însă, sarmații sunt considerați un popor „uitat” și nicio națiune modernă nu îi revendică drept strămoși direcți.
De ce au fost uitați sarmații
„Dacă ne bazăm doar pe sursele istorice, scrise aproape exclusiv de autori romani, am putea crede că sarmații erau un conglomerat etnic sau cultural. Dar este posibil ca aceștia să nu fi fost niciodată un popor unificat politic, ceea ce i-a împiedicat să lase o amprentă culturală durabilă asupra regiunilor ocupate”, explică dr. Schütz.
Mai târziu, moștenirea lor a fost estompată de invazia hunilor, care au preluat controlul asupra stepelor vestice în secolele III–IV d.Hr., ceea ceaa modificat radical structura politică și culturală a regiunii.
Ce a arătat ADN-ul
Analiza genomică a arătat că sarmații din Bazinul Carpatic descindeau din grupuri originare din Urali și Kazahstan, în timp ce sarmații din zona României au servit drept punte genetică între est și vest.
O descoperire surprinzătoare a fost faptul că această componentă genetică estică a sarmaților s-a diminuat treptat în timp, un fenomen explicat printr-un efect de fondator… o singură migrație inițială, dominată de bărbați. ADN-ul masculin (haplogrupul R1a) indică o migrație puternic masculină, în timp ce ADN-ul matern arată o moștenire local-europeană predominantă.
Pe scurt, războinicii sarmați s-au stabilit în vestul Europei și s-au căsătorit cu femei din populațiile locale, acolo unde au transmis o amprentă genetică paternă distinctivă. Interesant este că în necropolele sarmaților din primele secole predomină însă mormintele feminine.
Două valuri de migrație și o moștenire durabilă
Cercetătorii au confirmat existența a două valuri de migrație paralele, unul dinspre nord-vestul Europei și altul dinspre stepele estice. În secolul al IV-lea d.Hr., un nou aflux de populație a venit dinspre provinciile romane, aflux care a contribuit la un amestec genetic complex, care a stat ulterior la baza populației medievale maghiare.
Deși perioada hunică a adus indivizi de origine asiatică, cercetătorii au constatat o continuitate genetică remarcabilă între sarmați și populațiile din epoca hunică. Sursele istorice sugerează că sarmații și-au păstrat o organizare politică independentă până în jurul anilor 470 d.Hr., atunci când s-au integrat în regatul gepizilor, după prăbușirea imperiului hun.
Ce întrebări rămân deschise
„Cea mai importantă necunoscută rămâne identitatea populațiilor locale care s-au amestecat cu sarmații”, subliniază dr. Schütz. ADN-ul arată că influența stepelor a scăzut rapid după migrarea spre vest, dar datele genetice despre celți, germani și daci din acea perioadă sunt încă limitate.
„O direcție importantă pentru cercetările viitoare va fi analiza teritoriilor aflate sub stăpânire romană, care ar putea oferi indicii cruciale despre interacțiunile de-a lungul limesului roman. Din fericire, această investigație este deja în desfășurare”, a adăugat cercetătorul maghiar.
