Aplicația românească Feexers s-a închis / „UBER-ul instalatorilor” punea în legătură directă clienții cu furnizorii de servicii de întreținere a locuinței

Aplicația Feexers
Sursa foto: Feexers via Facebook

Platforma românească Feexers, care punea în legătură clienții cu furnizorii de servicii de întreținere a locuinței, a fost închisă, conform informațiilor Profit.ro. „UBER-ul electricienilor și instalatorilor” a fost închis pe fondul scăderii dramatice a numărului de comenzi din ultimii trei ani și, implicit, a cifrei de afaceri tot mai mici.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Compania avea pierderi de peste 2,7 milioane de lei

Compania a fost fondată în anul 2017 de către Felix Tătaru, Cristian Udrescu și Eusediu Margasoiu. Ulterior, au fost atrași mai mulți investitori, iar compania a atras investiții de 500.000 de euro. În intervalul 2017-2024, pierderile companiei se ridicau la un total de 2,7 milioane de lei.

Feexers a fost gândit ca o platformă „100% transparentă pentru servicii la domiciliu: plăți cashless, facturi automate, profesioniști verificați, one-click payment, garanție pentru orice job etc.”, spune co-fondatorul și CEO-ul aplicației, Eusediu Margasoiu. El a mai spus că a construit „o bijuterie tehnologică” într-o piață în care majoritatea lucrărilor se fac nefiscalizat.

Acesta enumeră o serie de greșeli pe care le-a făcut de-a lungul dezvoltării aplicației. Printre ele se numără faptul că avea un număr mare de muncitori într-un singur loc, dar și că aplicația nu era sustenabilă financiar, întrucât nu exista o sursă recurentă de venituri.

Margasoiu mai spune că aplicația a fost închisă având un rating de 4,7 stele în App Store și o evaluare cu 5 stele a muncitorului de 91%, dar cu tracțiune insuficientă pentru public. CEO-ul mai spune că următorul care intră pe piață cu o astfel de aplicație trebuie să accepte că „succesul în această verticală înseamnă să construiești pe termen lung, cu investiții masive și răbdare strategică”.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...