Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitații pentru două acorduri-cadru care vizează dezvoltarea de aplicații software pentru școli și Poliția Locală, în valoare totală estimată de 9,9 milioane de lei, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Ambele acorduri-cadru au o durată de patru ani. La evaluarea ofertelor, vor fi punctate: componenta financiară (40%), experiența profesională (30%) și demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților (30%).
Primul contract presupune dezvoltarea de module suplimentare pentru platforma prin care instituțiile subordonate pot solicita lucrări de mentenanță. Valoarea totală estimată a acordului-cadru este de 4.979.500 lei, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 5 septembrie.
„În anul 2024, în cadrul Primăriei Sectorului 3, s-a implementat și dezvoltat un sistem informatic prin intermediul căruia se pot înregistra solicitări de realizare a unor lucrări de mentenanță de către instituțiile subordonate Primăriei, se pot analiza solicitările pentru a decide dacă reprezintă o urgență, dacă este nevoie de constatare la fața locului sau se poate da în lucru fără alte evaluări, urmând ca pașii fluxului de realizare a solicitării să fie gestionați în aplicație. Platforma este ușor de utilizat și accesat pentru a răspunde necesității de colectare și centralizare a tuturor datelor care fac obiectul aplicației, indiferent de nivelul cunoștințelor IT pe care utilizatorii aplicației le dețin. Obiectivul proiectului îl reprezintă dezvoltarea suplimentară la cerere a unor module suplimentare de interoperabilitate a sistemului informatic tip aplicație gestionare sesizări unități învățământ existent în Primăria Sectorului 3 a Municipiului București cu celelalte sisteme informatice existente, ce vor fi solicitate pe durata acordului-cadru încheiat între ofertant”, prevede anunțul.
Aplicații software pentru Poliția Locală
Al doilea acord-cadru prevede dezvoltarea unor module suplimentare pentru sistemul informatic implementat în 2019 la Poliția Locală Sector 3.
Valoarea totală estimată este de 4.988.000 lei, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 8 septembrie.
„În anul 2019, în cadrul Primăriei Sectorului 3, s-a implementat și dezvoltat un sistem informatic integrat ce permite înregistrarea informațiilor, prelucrarea datelor, emiterea autorizațiilor și obținerea de rapoarte specifice în cadrul structurilor organizatorice ale Direcției Generale de Poliție Locală Sector 3, în vederea unei bune gestionări și organizări a personalului, beneficiari fiind cetățenii Sectorului 3. Obiectivul proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor module suplimentare de interoperabilitate a sistemului informatic integrat de Poliție Locală existent în Primăria Sectorului 3 a Municipiului București cu celelalte sisteme informatice existente, ce vor fi solicitate pe durata acordului-cadru încheiat între ofertantul (abilitat din punct de vedere legal să ofere servicii de dezvoltare pentru sistemul informatic integrat de Poliție Locală) și Autoritatea Contractantă”, prevede anunțul.