Brandul chinez de electrocasnice Dreame a prezentat la IFA 2025 peste 20 de linii de produse, inclusiv 15 categorii noi. Printre ele se numără aspiratoare verticale și aspiratoare robot care pot trece peste obstacole. Totodată, producătorul a prezentat și un aparat de aer condiționat unic în lume, dar și uscătoare de păr dotate cu inteligență artificială.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Vedeta standului, noul aspirator Dreame Cyber10 Ultra
Compania a prezentat în cadrul târgului Inovation For All (IFA) o serie nouă de aspiratoare robot. Gama Dreame Cyber este compusă din două aspiratoare noi, unul care este capabil să urce peste obstacole și altul care poate să adune obiecte de mici dimensiune și să le depoziteze într-un anume loc.
Cel din urmă a fost vedeta standului Dreame de la Berlin. Aspiratorul Cyber10 Ultra este, conform unui comunicat de presă transmis către TechRider.ro, dotat cu un braț pe care se pot monta accesorii pentru a ajuta la curățenia din casă. Spre exemplu, aspiratorul cunoaște zonele greu accesibile din locuință, și își atașează automat un accesoriu pentru zonele pe care aparatul nu le poate accesa.
Brațul este denumit CyberDex Hyper-Flex, care poate extins cu până la 33 cm din marginea aspiratorului, iar compania transmite că este „inspirat din mișcările umane”. Are patru articulații, care pot ridica obiecte de până la 500 de grame, și cinci grade de mobilitate. Pentru ridicarea obiectelor, aspiratorul își ia singur accesoriul dedicat pentru această activitate din spațiul de stocare, amplasează obiectul într-o zonă dedicată și își detașează singur accesoriul.
Acum vine întrebarea: cum poate detecta spațiile înguste din casă? Ei bine, aspiratorul se folosește de sistemul de viziune TriSight 360°, care este compus din camere binoculare, RGB și infraroșii, alături de senzori laterali cu laser. Acestea lucrează împreună pentru a realiza o cartografie 3D a locuinței, astfel încât aspiratorul știe unde sunt locurile care au nevoie de accesoriile pentru spații înguste, cum ar fi sub dulapuri sau în colțuri adânci.
Dreame Cyber X, aspiratorul care poate urca scări
Compania a mai prezentat și aspiratorul robot Dreame Cyber X, capabil să urce trepte de mici dimensiuni cu ajutorul sistemului QuadTrack. Acesta acționează ca un mini-elevator, care îl transportă la nivelul superior și îl eliberează automat pentru a începe curățenia.

Este un lucru pe care eu nu l-am mai văzut niciodată la un astfel de aspirator, și este foarte interesant cum poate urca peste trepte și să continue curățenia. Deși diferențele de nivel din zona de demonstrație din cadrul standului Dreame de la IFA erau destul de mari, aspiratorul nu părea să întâmpine dificultăți, iar șocurile de la diferențele de nivel nu cred că îl afectează prea tare.
Aspiratorul umed și uscat 7-în-1 al Dreame
Producătorul a adus la IFA și noua serie de aspiratoare 7-în-1. Dreame spune aspiratorul H15 Mixcă acesta este echipat cu o putere de aspirare de 23.000Pa, care este îndeajuns de puternic să facă față „atât prafului fin, cât și lichidelor vărsate”. Sistemul de mișcare al aspiratorului, Omni-wheel, se traduce printr-o tranziție lină de la un tip de pardoseală la altul. Spre exemplu, în cadrul unei demnostrații, aspiratorul H15 Mix a trecut cu ușurință de la parchet la gresie și a adunat cu lejeritate reziduurile de pe podea.
Printre alte aspiratoare verticale prezentate de Dreame la IFA 2025 se numără:
- T16 Ultra – cu un design al capului de aspirare subțire, de doar 10 cm;
- H16 Pro Steam – capabil de curățare cu abur, de până la 160°C, și cu apă fierbinte, de maximum 85°C;
- H15 Pro FoamWash – cu spălare cu spumă concentrată.
Stăpânii de animale de companie vor aprecia în special o altă caracteristică a aspiratorului vertical. Tehnologia TangleCut 2.0 Resilient Scraper adună instantaneu firele de păr și îl descâlcește în același timp, reducând astfel timpul de mentenanță. Totodată, acest electrocasnic poate aspira atât umed, cât și uscat, dar și să țină locul clasicului mop.
Dreame, cotă de piață de 10% în România
Printre alte produse prezentate de Dreame la IFA 2025 se numără primul aer condiționat cu braț dual robotic din lume, dar și o gamă de uscătoare de păr capabile să ajusteze automat viteza și temperatura foehnului, cu ajutorul unor camere alimentate de inteligența artificială.
Dreame anunță că deține cea mai mare cotă de piață după venituri în categoria roboților de curățenie în țări precum Polonia și Danemarca. În România, cota de piață a ajuns la 10% la mai puțin de un an de la lansarea oficială pe piața locală.
„Misiunea noastră este să oferim oamenilor tehnologii care le fac viața de zi cu zi mai simplă și mai inteligentă. Europa este piața cu cea mai rapidă creștere pentru Dreame și scena pentru cele mai îndrăznețe inovații ale noastre”, a declarat Ana Wang, Managing Director al Dreame CEE & Nordic.
Compania transmite că produsele sale sunt disponibile în peste 6.000 de magazine fizice din peste 100 de piețe, iar în peste 21 de milioane de gospodării din întreaga lume există un electrocasnic produs de Dreame.
VIDEO Marca chineză Dreame a cucerit aproape 10% din piața românească de aspiratoare robot smart la mai puțin de un an de la lansare / Compania pregătește un model care urcă scările