Google a prezentat noi funcționalități pentru Google TV, alimentate de asistentul AI Gemini. Potrivit unui comunicat de presă, funcționalitățile au fost anunțate în cadrul Consumer Electronics Show (6-9 ianuarie, Las Vegas).
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Funcționalitățile vor fi inițial disponibile pe anumite TV-uri TCL
Google anunță că televizoarele vor putea folosi Gemini pentru a răspunde la întrebările utilizatorilor cu imagini, videoclipuri și actualizări în timp real, prin intermediul Deep Dives. Totodată, Gemini poate fi utilizat pentru a căuta persoane sau imagini specifice în biblioteca Google Photos. Aplicația va fi disponibilă și pe televizoarele Samsung, începând cu acest an.
Utilizatorii pot folosi Nano Banana și Veo, instrumentele de creare și editare a imaginilor de la Google, pentru a „reimagina fotografiile personale”. De asemenea, Gemini poate modifica și setările televizoarelor, utilizatorii spunând care este problema. Spre exemplu, aceștia pot spune „ecranul este prea întunecat”, iar imaginea va fi reglată. Aceste funcții vor fi disponibile mai întâi pe anumite dispozitive TCL și pe alte dispozitive Google TV în următoarele luni.