Inteligenţa Artificială (AI) influenţează toate domeniile de activitate, însă deciziile umane rămân indispensabile, a subliniat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova (BNRM), Anca Dragu, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Ne ocupăm de securitate cibernetică şi de Inteligenţa Artificială ca parte integrantă a activităţii noastre. Impactul AI depăşeşte politicile monetare sau supravegherea financiară – este prezent în toate sectoarele şi în toate deciziile pe care le luăm”, a spus Dragu. Aceasta a citat un studiu realizat de International Finance Corporation (IFC) în 60 de jurisdicţii, potrivit căruia aproximativ 45% dintre băncile centrale consideră AI şi învăţarea automată ca o prioritate strategică.
„AI afectează toate domeniile în care activăm, inclusiv politica monetară şi prognozele economice. Modelele pot fi mai precise, dar intervenţia umană rămâne crucială – nu ne putem baza doar pe AI”, a adăugat guvernatorul BNRM.
AI, un instrument valoros, dar cu limite
Dragu a subliniat că Inteligenţa Artificială reprezintă un instrument foarte util în domeniul stabilităţii financiare. „AI poate accelera detectarea comportamentelor riscante şi extrage insight-uri relevante din milioane de documente, cum fac deja sistemele Rezerva Federală a SUA sau Athena de la Banca Centrală Europeană. În domeniul plăţilor, AI aduce probabil cele mai mari beneficii, oferind acces rapid la informaţii din volume enorme de date și permiţând intervenţii la timp”, a explicat ea.
Oficialul a evidenţiat, totodată, utilizarea AI în cercetarea economică, pentru îmbunătăţirea prognozelor, dar a subliniat că „omul trebuie să rămână la conducere. AI trebuie privit ca un copilot, nu ca un înlocuitor. Trebuie să construim modelele interne în jurul responsabilităţii şi eticii, fără a aştepta legi care să ne definească exact graniţele etice”.
Guvernatorul a atras atenţia asupra impactului asupra tinerilor angajaţi
Guvernatorul a mai atras atenţia asupra impactului asupra tinerilor angajaţi: „Munca lor la început de carieră, cum ar fi rezumarea întâlnirilor, este afectată, dar eficienţa lor creşte. AI poate accelera învăţarea, dar nu poate substitui judecata umană”.
Evenimentul face parte din AI & Big Data Conference – Regional AI Valley, organizat de AmCham Romania, AmCham Moldova şi AmCham Ucraina, alături de asociaţii reprezentative din industria IT: Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Asociaţia Companiilor din IT&C Moldova (ATIC) şi IT – Ukraine Association.