China cere SUA relaxarea restricţiilor la exportul de cipuri AI pentru un acord comercial

Steagurile SUA și Chinei
Sursa foto: Pedro Pardo / AFP / Profimedia

China solicită Statelor Unite să reducă restricţiile la exportul de cipuri esenţiale pentru inteligenţa artificială, ca parte a negocierilor pentru un acord comercial, înaintea unei posibile întâlniri între preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping, a relatat duminică Financial Times, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei, oficialii chinezi au transmis experţilor din Washington că Beijingul doreşte relaxarea limitărilor privind exportul cipurilor de memorie cu lăţime mare de bandă (HBM), componente esenţiale pentru procesele AI complexe şi folosite alături de procesoare grafice, în special cele produse de Nvidia.

China susţine că aceste controale afectează companii precum Huawei în dezvoltarea propriilor cipuri AI.

Administraţiile americane succesive au restricţionat exporturile de cipuri avansate către China pentru a limita progresele acesteia în domeniul AI şi al apărării, însă piaţa chineză rămâne o sursă importantă de venit pentru producătorii americani de semiconductori.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...