Anti-ecologismul câștigă teren. Atacurile la adresa obiectivului „net zero” (emisii nete zero) și ostilitatea față de măsurile de conservare sau țintele anti-poluare devin din ce în ce mai frecvente. Așa cum au arătat și rezultatele recente ale alegerilor din Europa sau SUA, aceste tactici reconfiguresază scena politică din întregul Occidentul, relatează TheConversation.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Anti-ecologismul reprezintă o respingere atât a inițiativelor ecologice, cât și a activismului de mediu. Însă, în ciuda ascensiunii bruște și a retoricii sale îndrăznețe, el se sprijină pe baze fragile. Mesajele sale sunt adesea contradictorii și merg împotriva evidențelor din viața de zi cu zi.
Luați exemplul președintelui american Donald Trump. În timpul primului mandat, a demontat numeroase reglementări de protecție a mediului, iar acum le elimină pe cele rămase, inclusiv finanțarea cercetărilor care menționează cuvântul „climă”. Cu toate acestea, într-un miting susținut în Wisconsin, în 2024, declara: „Sunt un ecologist. Vreau aer curat și apă curată. Apă cu adevărat curată. Aer cu adevărat curat”.
O provocare radicală la adresa idealurilor de continuitate și conservare
Multe dintre contradicțiile anti-ecologismului reflectă distanțarea sa de conservatorismul tradițional. Deși este adesea asociată cu dreapta „conservatoare”, politica populistă anti-mediu a republicanilor din SUA, a partidului Reform din Marea Britanie, a AfD din Germania sau a formațiunii Rassemblement National din Franța constituie o provocare radicală la adresa idealurilor de continuitate și conservare care stăteau, altădată, în centrul conservatorismului.
Conservative Environment Network este o organizație care se prezintă ca un „forum independent pentru conservatorii din Marea Britanie și din lume care susțin obiectivul net zero, refacerea naturii și securitatea resurselor”. O mare parte din activitatea acestei rețele constă în a reaminti publicului că multe dintre protecțiile de mediu esențiale, de la parcurile naționale americane la reglementările privind poluarea și schimbările climatice din Marea Britanie, au fost introduse de guverne conservatoare.
Însă puțini de pe partea dreaptă a spectrului politic par să asculte. Un val populist șterge tradiția conservatoare de protecție a mediului, în ciuda faptului că sprijinul pentru protecția naturii rămâne foarte puternic.
Vocile de dreapta spun că vor „să-și ia țara înapoi”
Sondajele arată că 80% dintre britanici sunt îngrijorați de schimbările climatice. Agenția americană pentru protecția mediului (EPA) se bucură, de asemenea, de sprijin larg, chiar și printre alegătorii republicani.
În parte, acest sprijin reflectă realitățile vizibile ale degradării mediului, vreme imprevizibilă, colapsul populațiilor de animale și insecte, secete, inundații, toate acestea nu mai sunt doar pe ecranul televizorului, ci direct afară, pe fereastră.
În țările occidentale, vocile de dreapta spun că vor „să-și ia țara înapoi”, dar par ostile față de politicile care chiar ar proteja această țară și i-ar garanta supraviețuirea.
Există multe motive pentru această ruptură, inclusiv resentimentul față de inițiativele care cer schimbări de stil de viață sau profesie. Însă ostilitatea și dezangajarea față de ecologie sunt mai complexe decât o simplă respingere a naturii.
Dacă animalele sălbatice ar putea cere drepturi de autor, unii urși ar fi miliardari
Mulți oameni, inclusiv Donald Trump, se declară ecologiști, chiar dacă dovezile arată contrariul. Semnele și simbolurile grijii față de mediu sunt țesute în toate aspectele vieții comerciale și culturale. Dacă animalele sălbatice ar putea cere drepturi de autor, unii urși ar fi miliardari.
Există o distincție între două forme de ecologism: una „rece” și una „fierbinte”. Ecologismul „rece” apreciază natura și deplânge pierderea ei, dar o face din perspectiva unui spectator, un set de imagini atrăgătoare cu plante și animale. În schimb, ecologismul „fierbinte” este implicat și anxios.
Poziția „rece” le permite oamenilor să afirme că iubesc natura, dar să fie indiferenți sau chiar ostili față de măsurile care încearcă s-o salveze. Însă granița dintre „rece” și „fierbinte”, sau dintre anti- și pro-ecologism, nu este nici clară, nici fixă.
O altă caracteristică a anti-ecologismului este flexibilitatea convingerilor sale, uneori până la absurd. Schimbările climatice sunt un exemplu.
Liderii partidului britanic Reform au cochetat mult timp cu ideea negării schimbărilor climatice. „Clima s-a schimbat de milioane de ani”, spunea în 2024 Richard Tice, liderul de atunci, adăugând că „ideea că putem opri soarele sau vulcanii e pur și simplu ridicolă.” Tice nu și-a schimbat poziția, dar în același an, succesorul său Nigel Farage declara la BBC că „nu contestă știința”.
Ca multe alte partide populiste, Reform adoptă o poziție mobilă în privința climei, ba neagă că schimbările climatice există sau că sunt provocate de om, ba afirmă că sunt reale, dar că țintele climatice impuse sunt imposibile și nedrepte, mai ales când alte națiuni, în special China, ar face prea puțin.
Un paradox post-occidental
Cercetătorii abia încep să studieze fenomenul anti-ecologist. Republicanii americani au reușit să convingă clasa muncitoare că există o opoziție de tip „sumă zero” între locuri de muncă și protecția mediului, între muncitori și ecologiști. Ei au promovat o imagine care critică stereotipul ecologistului ca fiind de clasă mijlocie sau elitist. O imagine care a prins în mai multe țări occidentale.
Totuși, aceste analize ratează un alt paradox important: deși retorica anti-ecologistă acuză frecvent țări precum China că nu fac nimic, în realitate, în afara Occidentului s-au produs schimbări semnificative în politicile de mediu și în atitudinile publice.
Ecologismul devine tot mai mult un fenomen post-occidental. În parte, acest lucru se datorează gravității crizei ecologice în Asia și Africa, temperaturi extreme, ploi imprevizibile, insecuritate alimentară, strămutări de comunități. În Sahelul african și sudul Asiei, ecologismul se confundă cu supraviețuirea.
Chiar și China, în ciuda dependenței continue de combustibili fosili, promovează o viziune dirijată de stat asupra tranziției către o „civilizație ecologică”, conservatoare și decarbonizată, ceea ce o plasează într-o poziție de lider global în materie de mediu.
Stereotipul conform căruia grija față de natură e o preocupare strict occidentală se prăbușește. Iar din cauza acestor paradoxuri și contradicții, ascensiunea anti-ecologismului pare nu doar complexă, ci și curioasă și nesustenabilă.
