Fostul prim-ministru britanic Rishi Sunak a anunțat, într-o postare pe LinkedIn, că s-a alăturat companiei americane Microsoft și startup-ului de inteligență artificială Anthropic, unde va ocupa poziția de consilier senior, transmite Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
După demisia din fruntea Partidului Conservator, în urma înfrângerii din alegerile generale din iulie 2025, Sunak a rămas deputat în Parlamentul britanic.. În mesajul său, el a precizat că toate veniturile obținute din aceste colaborări vor fi donate integral către The Richmond Project, o organizație caritabilă pe care a fondat-o împreună cu soția sa, Akshata Murty.
„Proiectul Richmond sprijină educația și formarea tinerilor din comunitatea mea. Toate veniturile din aceste roluri vor fi direcționate integral către această cauză”, a declarat Rishi Sunak pe LinkedIn.
Atât Microsoft, cât și Anthropic — startup de inteligență artificială sprijinit de Google și Amazon — au confirmat că aceste poziții sunt part-time și interne, fără legătură directă cu politicile publice britanice. Cele două companii au menționat că numirea respectă în totalitate condițiile impuse de Advisory Committee on Business Appointments (ACOBA), instituția care reglementează activitățile profesionale ale foștilor miniștri și înalți funcționari publici.
În cadrul Anthropic, Sunak va consilia echipa de conducere în domenii ce țin de strategie, tendințe macroeconomice și geopolitice. Rolul său va fi concentrat pe aspecte globale, fără a implica contacte sau influență asupra guvernului britanic. Compania a precizat că fostul premier nu are voie să comunice cu oficiali ai guvernului britanic în numele companiei.
În ceea ce privește Microsoft, Sunak va oferi consultanță strategică privind evoluțiile economice și geopolitice la nivel global. Potrivit unei scrisori publicate pe site-ul ACOBA, semnate de președinta interimară Isabel Doverty, el urmează să participe și la Microsoft Summit, un eveniment anual al companiei. Totodată, documentul precizează că Sunak nu va oferi sfaturi legate de politici publice britanice și că nu are voie să facă lobby în numele companiei pentru o perioadă de doi ani de la încetarea mandatului său guvernamental.
„Domnul Sunak nu poate utiliza informații privilegiate obținute în perioada în care a fost în funcție și nu are dreptul să contacteze oficiali ai guvernului britanic în numele Microsoft sau Anthropic”, se arată în scrisoarea ACOBA.
Microsoft nu a oferit deocamdată un comentariu oficial privind numirea fostului premier.
Aceste noi funcții vin după ce, în luna iulie, Rishi Sunak s-a alăturat Goldman Sachs în calitate de consilier. Fostul lider conservator a lucrat anterior pentru banca americană la începutul anilor 2000, în rolul de analist, înainte de a se implica în mai multe fonduri de investiții.
Numirea lui Sunak în roluri de consilier pentru giganți ai tehnologiei și finanțelor marchează o continuare a interesului său pentru inovație și economie globală, domenii pe care le-a promovat activ și în perioada în care a fost prim-ministru.