Inteligența artificială nu mai e doar un instrument tehnologic, ci și un partener de reflecție pentru unii lideri militari. La conferința anuală a Association of the US Army din Washington, generalul-maior William „Hank” Taylor a mărturisit că a început să folosească AI pentru a-și îmbunătăți procesul decizional, potrivit Ars Technica.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Eu și Chat suntem foarte apropiați în ultima vreme. AI este un domeniu care, pentru mine, ca lider, s-a dovedit extrem de interesant”, a declarat oficialul, folosind o formulare familiară pentru a desemna un chatbot de inteligență artificială.
Taylor, care comandă Armata a 8-a a Statelor Unite în Coreea de Sud, a explicat că folosește aceste instrumente pentru modernizarea analizelor predictive de logistică și strategie operațională. „E utilă pentru sarcinile administrative, cum ar fi redactarea rapoartelor săptămânale, dar mai ales pentru a ne ghida în deciziile majore”, a subliniat generalul.
Modele de gândire și luarea deciziilor
Generalul Taylor spune că explorează folosirea AI nu doar pentru planificare militară, ci și pentru un domeniu mai subtil: învățarea procesului decizional. „Lucrez cu soldații mei la un model care să ne ajute să înțelegem cum luăm deciziile, individuale, personale, și cum acestea influențează organizația și starea noastră de pregătire”, a adăugat el.
Deocamdată, aceste inițiative nu au legătură cu sisteme autonome de luptă sau arme controlate de algoritmi, scenarii care amintesc mai degrabă de filmele Terminator. Totuși, simpla idee că un general american își perfecționează gândirea strategică prin intermediul AI ridică întrebări despre rolul viitor al acestor tehnologii în armată.
Între eficiență și etică
Armata americană experimentează tot mai mult cu modele de limbaj de mari dimensiuni (LLM). În mai, a lansat Army Enterprise LLM Workspace, o platformă bazată pe sistemul comercial Ask Sage, folosită pentru sarcini simple precum redactarea comunicatelor sau descrierilor de personal.
Rezultatele, însă, sunt mixte. „De multe ori vedem oameni folosind AI pentru a rezolva ceva ce s-ar putea face ușor într-un Excel, cu o singură formulă. Merită efortul și costul, sau există soluții mai simple, chiar dacă mai puțin spectaculoase tehnologic?”, a spus Leonel Garciga, directorul IT al armatei.
Reguli clare: omul trebuie să rămână la comandă
În 2023, Departamentul de Stat al SUA a stabilit reguli stricte pentru utilizarea AI în context militar. Mai exact, oamenii trebuie să rămână în controlul deciziilor privind armele nucleare și să poată dezactiva sistemele care se comportă neașteptat.
Între timp, parteneriate cu firme precum Anduril, implicată în tehnologii de drone și recunoaștere automată, arată că Pentagonul explorează folosirea AI pentru îmbunătățirea „conștientizării situaționale” pe câmpul de luptă.
În ianuarie 2024, OpenAI a relaxat interdicția privind utilizările militare ale ChatGPT, deși compania menține o regulă clară, AI-ul nu poate fi folosit pentru dezvoltarea sau operarea armelor.