Ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu conducerea Microsoft și a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi de învățământ

microsoft
Sursa foto: Kin Cheung / AP / Profimedia

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, relatează Agerpres.

„După o întâlnire cu conducerea Microsoft România, ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a decis să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor didactice, procesul de învăţare al elevilor/studenţilor şi procesul educaţional, în general”, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Ministerul va stabili unitatea-pilot iniţială, iar Microsoft România, împreună cu conducerea acestuia, îşi vor asuma implementarea proiectului.

„Inteligenţa Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar care poate deveni astfel, în funcţie de cum o utilizăm. Pentru a o putea utiliza bine, în avantajul sistemului educaţional, vom pilota un astfel de demers, iar apoi, în funcţie de rezultate, vom extinde procesul. Noi avem deja angajat un proces masiv de digitalizare în unităţile educaţionale din ţară, iar planurile-cadru includ discipline obligatorii (asociate tehnologiei informaţiei) şi opţionale (inclusiv de inteligenţă artificială) asociate revoluţiei tehnologice prin care trecem, aspecte care creează premisele pentru utilizarea mai complexă a inteligenţei artificiale în mediul educaţional”, a afirmat Daniel David, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, inteligenţa artificială este un instrument al cadrului didactic şi al elevului/studentului, care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral.

„Atenţie însă, în viziunea mea, inteligenţa artificială este un instrument al cadrului didactic şi al elevului/studentului, nu o alternativă la cadrul didactic sau un instrument care ‘leneveşte’ elevul/studentul, şi, foarte important de înţeles, este un instrument care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral. Diverse ţări au demarat deja astfel de proiecte, probabil cel mai recent exemplu fiind Estonia, care îl doreşte chiar deja generalizat la nivelul întregului sistem de învăţământ, aşa că nu vreau ca România şi sistemul nostru educaţional să rămână în urmă”, a adăugat ministrul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...