Dacia a anunțat lansarea unei ediții limitate a modelului Duster, denumită Spirit of Sand, destinată exclusiv pieței din România.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Seria specială va fi produsă în doar 500 de exemplare și este inspirată de participările și rezultatele obținute de model în competițiile de off-road, se arată într-un comunicat al companiei.
Constructorul susține că versiunea pune accent pe capacitățile în teren accidentat. Astfel, modelul este echipat standard cu un scut de protecție pentru motor și cutia de viteze realizat din duraluminiu de 6 mm, componentă menită să protejeze ansamblurile mecanice în condiții dificile de rulare.
Duster Spirit of Sand utilizează sistemul de propulsie hybrid-G 150 4×4. Acesta combină un motor termic de 1,2 litri mild-hybrid, care dezvoltă 103 kW (140 CP) și antrenează puntea față, cu un motor electric de până la 23 kW (31 CP) montat pe puntea spate. Puterea totală a sistemului ajunge la 113 kW (154 CP), iar configurația permite tracțiune integrală fără legătură mecanică directă între punți.
Modelul este echipat cu două rezervoare de câte 50 de litri (unul pentru benzină și unul pentru GPL) ceea ce permite o autonomie declarată de până la 1.500 de kilometri în condiții optime. În mediul urban, producătorul estimează că vehiculul poate rula în mod electric până la 60% din timp, datorită bateriei litiu-ion de 48 V, care se încarcă automat în fazele de decelerare și frânare.
Prețul de pornire pentru ediția limitată este de 28.990 de euro cu TVA inclus. Oferta este valabilă pentru comenzile plasate până la 31 martie 2026, iar primele livrări către clienți sunt programate să înceapă în luna aprilie 2026.