Hyundai inaugurează un nou campus pentru dezvoltarea de vehicule electrice / Facilitatea din Coreea de Sud va avea o suprafață de peste 195.000 de metri pătrați

campus-cercetare-baterii-EV-Hyundai
Sursa foto: Hyundai Motor Group

Hyundai Motor Group a inaugurat un centru destinat promovării tehnologiei bateriilor pentru mașinile electrice în Coreea de Sud. Potrivit unui comunicat de presă al grupului, Future Mobility Battery Campus are ca scop și sporirea competitivității globale a vehiculelor electrice.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Investiție de peste 700 de milioane de euro

Reprezentând o investiție de 1,2 trilioane de woni, campusul se întinde pe o suprafață de aproximativ 197.000 m² (suprafața terenului), cu o suprafață totală construită de 111.000 m².

Noul campus construit de grupul Hyundai permite acestuia să:

  • internalizeze capacitățile de bază ale bateriilor, inclusiv să proiecteze celule;
  • cerceteze și dezvolte tehnologii integrate a bateriilor;
  • valideze noile tehnologii în condiții reale „de înaltă precizie”.

Principalele domenii de interes ale campusului

Principalele domenii de interes ale campusului Future Mobility Battery al grupului Hyundai includ validarea bateriilor, prin procese precum testarea ciclului lor de viață și replicarea procesului de producție, dar și dezvoltarea bateriilor și integrarea inteligenței artificiale în producție și analiză.

Hyundai Motor Group susține că își propune să construiască „parteneriate mai puternice cu producătorii de baterii și să stimuleze creșterea comună pe întreg lanțul valoric al bateriilor”. Această abordare colaborativă a sud-coreenilor va ajuta producătorii și partenerii să scaleze cu încredere noile tehnologii, să reducă riscurile de dezvoltare și să deschidă oportunități pentru inovare colaborativă.

În cele din urmă, campusul va servi ca un catalizator al progresului, accelerând soluțiile de baterii de nouă generație și consolidând ecosistemul global de electrificare. Dincolo de vehiculele electrice, Future Mobility Battery Campus va spori gradul de pregătire pentru robotică, mobilitate aeriană avansată (AAM) și alte sectoare de mobilitate viitoare, potrivit comunicatului de presă.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...