Volkswagen a adus la IAA MOBILITY de la München un nou concept care prefigurează viitorul gamei: ID. CROSS Concept.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Thomas Schäfer, CEO al Volkswagen, anunță pe site-ul oficial de presă, că scopul său a fost de la bun început să contureze „cea mai bună versiune a brandului din toate timpurile”. Conceptul ID. CROSS, aflat foarte aproape de versiunea de producție, aduce design nou, tehnologii împrumutate de la clase superioare, ergonomie mai bună și un nume simplu, ușor de reținut. Premiera mondială a versiunii finale este programată pentru vara lui 2026.
ID. CROSS face parte dintr-o campanie amplă prin care Volkswagen și celelalte branduri din grupul Core (SEAT, CUPRA, Škoda) vor lansa modele electrice de intrare în gamă. După ID.2all, ID. GTI Concept și ID. EVERY1, acesta este al patrulea prototip electric, cu lansări de serie așteptate între 2026 și 2027.
Numele Polo și GTI vor fi, de asemenea, electrificate, consolidând legătura dintre tradiție și viitor.
Dimensiuni compacte, spațiu generos
Cu o lungime de 4,16 metri și un ampatament de 2,6 metri, ID. CROSS are dimensiuni similare actualului T-Cross. Totuși, interiorul este mult mai spațios, cu un portbagaj de 450 de litri și un mic compartiment suplimentar de 25 de litri sub capotă. Jantele de 21 de inci „Balboa”, dezvoltate împreună cu Goodyear, completează aspectul robust.
Habitaclul este gândit ca un spațiu de relaxare, cu materiale textile, nuanțe calde și detalii inedite, precum plante integrate în consola centrală. Scaunele pot fi pliate complet, creând o zonă de odihnă inspirată de clasicul VW Bus. Atmosferele presetate pentru lumină, sunet și climat adaugă senzația de lounge urban.
Bordul integrează un display de 11 inci pentru instrumentar și unul central de 13 inci pentru infotainment, completate de comenzi tactile și fizice bine plasate. Volanul multifuncțional a fost reproiectat pentru un control mai intuitiv. Sistemul MEB+, evoluție a platformei modulare Volkswagen, va aduce software actualizat și funcții precum Travel Assist.
Conceptul dispune de un motor electric de 155 kW (211 CP) pe puntea față, alimentat de o baterie cu autonomie de până la 420 km (WLTP). Viteza maximă este limitată la 175 km/h. SUV-ul poate tracta până la 1.200 kg și permite montarea unui suport de biciclete pentru biciclete electrice, datorită unei sarcini admise pe cârlig de 75 kg.