BMW a lansat în premieră modelul R1300RT, marcând debutul celei de-a patra motociclete echipate cu noul motor de 1300cc. Cunoscută pentru confortul pe distanțe lungi și performanțele de top, noua R1300RT continuă tradiția iconicei serii RT, adaptându-se și la experiențe de condus dinamice.
În centrul atenției noii R1300RT se află motorul boxer cu performanțe impresionante, ce dezvoltă aceleași cifre de putere ca și modelul R1300GS: 145 CP la 7.750 rpm și un cuplu de 149 Nm la 6.500 rpm. Motocicleta vine echipată standard cu trei moduri de condus, „Rain”, „Road” și „Eco”, acesta din urmă optimizând consumul de carburant prin tehnologia ShiftCam pentru temporizarea variabilă a supapelor de admisie.

O inovație majoră o reprezintă adaptarea ergonomică a poziției de pilotaj, orientată acum mai mult către roata față, fără a compromite confortul caracteristic modelului RT. În plus, înălțimea șeii poate fi reglată, iar unghiul ghidonului, poziția pedalelor și șezutul sunt optimizate pentru a oferi o experiență de condus plăcută atât în solo, cât și în dublă.
De asemenea, BMW a îmbunătățit considerabil confortul pasagerului, extinzând și îmbunătățind șezutul acestuia pentru mai mult spațiu și libertate de mișcare în tururile lungi. Sistemul de protecție împotriva vântului și vremii include panouri laterale reglabile, asigurând aerisire optimă în trafic urban și protecție eficientă împotriva vântului pe drumuri deschise.
Echipată standard cu valize laterale de 27 de litri fiecare, R1300RT oferă opțiuni de vario-valize pentru o capacitate ajustabilă de la 27 la 33 litri fiecare. Panourile laterale sunt electrificate și funcționează prin intermediul sistemului centralizat de blocare, inclusiv iluminare interioară și port USB-C în valiza stângă.

Chiar și sistemul de suspensie electronică ESA oferă o adaptare dinamică a amortizorului, iar opțiunea de adaptare a șasiului (DCA) permite o ajustare precisă a caracteristicilor de suspensie, de exeplu compresia, preîncarcarea și revenirea.
BMW R1300RT se remarcă și prin sistemul de iluminare complet LED, inclusiv farul principal cu module LED multiple pentru faza de drum și faza lungă. Opțional, sistemul Headlight Pro oferă lumină adaptivă în viraje și compensare a înclinării verticale, optimizând vizibilitatea în diferite condiții de condus.
Pentru o experiență audio captivantă, motocicleta dispune de un sistem de sunet Audio Pro opțional, cu difuzoare de înaltă calitate și ajustare dinamică a volumului pentru o audiție optimă.

Disponibilă în variante de culoare precum Alpine White, Triple Black, Racing Blue metallic și Blue Ridge Mountain metallic, BMW R1300RT își menține poziția de lider în segmentul turing, oferind un pachet complet de performanță, confort și tehnologie.
Cu un preț de pornire de 22.890 euro, R1300RT este cu 1.500 euro mai scumpă decât predecesorul său, R1250RT, dar rămâne una dintre cele mai accesibile opțiuni pentru motocicliști care caută performanță și confort de top în acest segment.
