Notele de constatare neîncasate de Compania Parking depăşesc 150 de milioane de euro / Primarul interimar a iniţiat discuţii cu sectoarele

Reprezentant al Companiei Parking într-o parcare din centrul Bucureștiului
Sursa foto: cmpb.ro

Notele de constatare neîncasate de Compania Parking au ajuns să totalizeze peste 150 de milioane de euro în ultimii trei ani, atrag atenţia mai mulţi consilieri generali ai Capitalei, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunţat că a iniţiat deja discuţii cu primarii de sector, în vederea unei politici unitare de parcaj la nivelul Bucureştiului.

Consilierul general REPER Cătălin Teniţă a atras atenţia că suma de 150 de milioane de euro ar acoperi valoarea reconstrucţiei a 30 de şcoli de cartier sau echivalentul unui program de masă caldă pentru toţi copiii din Bucureşti.

Teniţă a explicat şi motivele pentru care nu pot fi încasate sumele respective: reprezentanţii Companiei Parking nu ştiu cine este proprietarul maşinii parcate neregulamentar.

„Contravenţia e ceva intuitu personae – trebuie să fie dată unei persoane. În cazul de faţă, ai o maşină. Mai mult, MAI refuză de 3 ani semnarea unui protocol cu PMB pentru comunicarea de informaţii, zicând că asta contravine unor legi. Aşadar bucureştenii sunt văduviţi de 50 de milioane de euro. An de an. Concurs de nesimţire din partea unui număr de 25-50 mii nesimţiţi care ştiu că nu ai ce să le faci, aşa că parchează fără să plătească, în mod repetat, combinat cu delăsarea autorităţilor, atât cele din administraţia PMB, cât şi de la MAI, care nu găsesc o soluţie. Aici suntem. Faliment plăcut!”, a scris Teniţă, vineri, pe Facebook.

Reprezentantul USR Dragoş Radu a precizat că este vorba despre 3.895.996 de note de constatare, totalizând 156 de milioane de euro.

„Şi acum întrebarea de bun-simţ: Dacă Primăria Capitalei prin Compania Municipală Parking nu e în stare să recupereze aceste sume, de ce ar mai plăti ceilalţi? De ce să existe cetăţeni care îşi plătesc corect parcarea, când alţii parchează gratis, fără consecinţe? Un oraş ca Bucureştiul nu poate funcţiona fără venituri. Nu poţi avea străzi asfaltate, transport public decent, spaţii verzi, iluminat sau siguranţă, dacă nu colectezi banii care ţi se cuvin. Iar când milioane de euro se pierd din neglijenţă sau din lipsă de voinţă, nota de plată o achităm tot noi, ceilalţi”, a scris Radu, pe Facebook.

Subiectul a fost abordat miercuri, în şedinţa Consiliului General al Capitalei, când liberalul Silviu Feroiu a menţionat că directorul general al Companiei Parking a propus modificarea contractului de mandat sau adoptarea unei hotărâri CGMB pentru soluţionarea problemei.

Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, a subliniat că serviciul de parking trebuie regândit în acord cu Primăriile de sector. El a pledat pentru o „politică unitară de parcaj”, care să asigure coerenţă la nivelul oraşului.

„Mai puţin contează cine dă amendă sau cine încasează banii, ci ca acest serviciu să fie livrat calitativ. Să nu avem locuri de parcare amenajate pe străzi unde nu au voie să fie amenajate. Să nu avem un heirupism şi să punem ordine în parcările din Bucureşti. Vă propun ca în perioada următoare să dezbatem real strategia de parcaj a Municipiului Bucureşti. Deja am înaintat discuţii cu primarii de sector. Ne vom întâlni cu toţii, să avem un grup de lucru format, cu câte un reprezentant de la fiecare sector”, a spus el.

Consilierul municipal PUSL Răzvan Niţu a atras atenţia asupra faptului că, în lipsa unui mecanism de recuperare, notele de constatare se vor prescrie.

„Ele nu sunt amenzi, sunt un titlu care atestă o creanţă. Ca să fie amendă, trebuie să fie votată ca atare în Consiliul General, ca fiind o contravenţie. Astăzi, aceste creanţe sunt nişte creanţe certe. Sunt nişte creanţe lichide şi sunt şi exigibile. Problema mare a lor este că nu sunt titlu executoriu. Pentru a dobândi calitatea de titlu executoriu, trebuie să mergi în instanţă. Ce se poate face cu creanţele ca să nu se prescrie? Se transmite o notificare către debitor să facă plata şi atunci se amână termenul de prescripţie cu şase luni. Problema care se ridică aici este că nu ştim al cui este autoturismul. Directorul (Companiei Parking) dorea de la Poliţia Locală să facă un protocol, astfel încât să aibă acces la baza de date. Doar că dorinţa lui contravenea unor alte legi privitoare la funcţionarea Ministerului de Interne”, a replicat liberalul Andrei Badiu.

Gianina Damian, contabil şef al Companiei Parking, a declarat că notele de constatare nu pot fi considerate creanţe certe, în condiţiile în care nu se ştie cine este proprietarul maşinii.

„Noi ne-am îndreptat în instanţă acolo unde cunoşteam utilizatorul maşinii. Ne-am îndreptat în repetate rânduri în instanţă, încercând să obţinem prin intermediul instanţei proprietarii autoturismelor, astfel încât aceste note să le putem trimite direct către dânşii. Sunt variante pe care le-am încercat. Avem în instanţă câştigate procese cu privire la notele de constatare”, a explicat ea.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...