Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a semnat recent un contract în valoare de aproape 140 de milioane de dolari pentru achiziția a șase avioane Boeing 737 destinate operațiunilor de deportare. Decizia marchează o schimbare majoră în modul în care agenția își desfășoară activitatea, după ani întregi în care a depins exclusiv de zboruri charter operate de companii private.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit oficialilor citați de The Washington Post, finanțarea provine din uriașul pachet bugetar de 170 de miliarde de dolari aprobat de Congres pentru agenda de imigrație a președintelui Donald Trump, o creștere masivă menită să accelereze deportările și să extindă capacitățile operaționale ale agențiilor federale.
Trump vrea un milion de deportări în primul an de mandat
Administrația Trump și-a fixat un obiectiv ambițios, 1 milion de deportări în primul an la Casa Albă. Până în prezent, potrivit coordonatorului politicii de frontieră, Tom Homan, ar fi fost realizate peste 579.000 de expulzări, deși cifre oficiale nu au fost publicate. În prezent, aproximativ 66.000 de imigranți se află în detenție, conform datelor DHS.
Reprezentanții agenției susțin că achiziția avioanelor va eficientiza operațiunile. „Noua flotă va permite ICE să opereze mai eficient, inclusiv prin rute de zbor mai bine optimizate”, a declarat purtătoarea de cuvânt Tricia McLaughlin, care afirmă că măsura ar economisi 279 de milioane de dolari „din banii contribuabililor”.
Oficiala a adăugat că președintele Donald Trump și secretarul pentru Securitate Internă, Kristi L. Noem, „sunt determinați să elimine rapid și eficient din țară infractorii aflați ilegal în Statele Unite”.
Firma care va furniza avioanele a fost înființată în 2024
Contractul DHS este atribuit companiei Daedalus Aviation, înregistrată abia în februarie 2024. Conform documentelor oficiale, președintele companiei este William Allen Walters III, iar director financiar, Taundria Cappel. Aceștia conduc și Salus Worldwide Solutions, firmă implicată într-un contract controversat de aproape 1 miliard de dolari cu DHS pentru programul de „auto-deportare”, aflat în prezent în litigiu.
Reprezentanții Daedalus nu au comentat atribuirea contractului pentru avioanele Boeing 737.
Un pas neobișnuit și foarte costisitor
Foști oficiali DHS avertizează că trecerea la o flotă proprie ar putea genera complicații logistice și costuri suplimentare.
„Este mult mai simplu să contractezi o companie care operează deja o flotă. Mă surprinde această decizie, pentru că majoritatea nevoilor operaționale pot fi acoperite prin zboruri charter”, a declarat John Sandweg, fost director interimar al ICE în administrația Obama.
Un alt fost oficial, sub protecția anonimatului, afirmă că administrațiile anterioare au analizat ideea, dar au renunțat din cauza costurilor ridicate și a complexității întreținerii unei flote proprii.
Ce se întâmplă după plecarea lui Trump?
Achiziția ridică și întrebări legate de viitorul acestor avioane după încheierea mandatului actualei administrații. Până acum, flexibilitatea zborurilor charter a permis ajustări rapide în funcție de prioritățile politice ale fiecărei administrații.
În perioada 20 ianuarie – 31 octombrie, ICE a operat 1.701 zboruri de deportare și transfer către 77 de țări, conform monitorizărilor organizației Human Rights First.
Cu o flotă proprie de Boeing 737, DHS ar urma să gestioneze intern atât deportările internaționale, cât și transferurile între centrele de detenție din interiorul Statelor Unite, o schimbare majoră în modul tradițional de operare.