Guvernul deblochează programul Rabla pentru autoturisme, dar alocă un buget redus la 200 de milioane de lei pentru întreaga perioadă 2025-2030, conform unui proiect de ordonanță de urgență, transmite Economedia.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Se autorizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să lanseze un program pentru persoane fizice pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2025-2030 (Rabla plus și Rabla clasic), în limita a 200 de milioane de lei”, arată proiectul.
Spre comparație, programul Rabla anunțat inițial pentru anul 2025 avea alocat un buget record de 1,43 de miliarde de lei.
Au apărut alternative la programul național Rabla
În lipsa fondurilor, unele administrații locale au recurs la alte soluții pentru programele de scoatere din circulație a mașinilor vechi. În orașul Sfântu Gheorghe continuă programul auto de succes „Rabla” local, lansat fără ajutorul statului. Din cauza austerității nu mai pot fi oferiți bani, ci alte beneficii pentru cetățeni.
Începând cu 1 septembrie 2025, locuitorii care predau mașinile vechi pot opta fie pentru un abonament gratuit pe o perioadă de cel puțin cinci ani la transportul public, fie pentru decontarea achiziției a maximum două biciclete, cu un sprijin de până la 3.000 de lei.
Primarul Antal Árpád a explicat că valoarea abonamentului este chiar mai mare decât suma oferită anterior: „La prețurile actuale, un abonament pe transportul public din oraș valabil cinci ani valorează aproximativ 4.000 de lei.”