Peste 50 de milioane de vehicule electrice vor circula pe șoselele din Europa până în 2030, reprezentând 15% din totalul parcului auto, relevă un nou raport realizat de EY și Eurelectric – „Plugging into potential: unleashing the untapped flexibility of EV”, dat luni publicității, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, până în 2030, VE ar putea contribui cu 4% la aprovizionarea anuală cu energie a Europei, suficient pentru consumul anual de energie a 30 de milioane de locuințe.
„În contextul accelerării electrificării, asigurarea rentabilității, stabilității și eficienței rețelei electrice va necesita gestionarea modului și momentului în care vehiculele electrice sunt încărcate, precum și utilizarea energiei stocate în acumulatori pentru a oferi rețelei servicii de flexibilitate valoroase”, se arată în document.
Raportul analizează modul în care încărcarea inteligentă unidirecțională, care permite vehiculelor electrice să preia energie din rețea în momente optime, și tehnologia „vehicul-rețea” (vehicle-to-grid, V2G), care permite vehiculelor electrice atât să preia energie, cât și să retrimită energie electrică în rețea, pot reduce costul total al deținerii unui vehicul pentru consumatori, pot oferi soluții pentru echilibrarea rețelei și pot accelera adoptarea energiei regenerabile.
„Încărcarea inteligentă și vehiculul la rețea (vehicle-to-grid, V2G) nu mai sunt opționale – sunt esențiale pentru economisirea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea surselor de energie regenerabilă. Până în 2030, vehiculele electrice ar putea furniza 4% din aprovizionarea cu energie a Europei, suficient pentru a alimenta 30 de milioane de gospodării. Pentru România, aceasta reprezintă o oportunitate majoră de a optimiza costurile energetice, de a reduce congestia rețelei și de a accelera tranziția către energia curată”, a declarat Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România.
De asemenea, raportul semnalează faptul că flexibilitatea vehiculelor electrice oferă economii de costuri semnificative pentru consumatori. Astfel, valorificarea flexibilității VE poate reduce semnificativ costul total al deținerii unui vehicul pentru consumatori în comparație cu unul cu motor cu combustie internă. EY estimează că, prin simpla trecere la un vehicul electric echivalent, economiile anuale ar putea fi, în medie, de 4% în segmentul compact, de 9% în segmentul automobilelor de familie și de 14% pentru autovehiculele mari/SUV-uri, pe cele șase piețe-cheie din Europa.
Dar, deși economiile variază de la o piață la alta, studiul arată că, atunci când VE sunt încărcate în mod optim și proprietarii acestora sunt recompensați pentru revânzarea energiei în rețea, costul total de deținere a acestora se reduce semnificativ. Mai exact, un deținător de vehicul electric compact din Marea Britanie ar putea face economii de până la 19% (1.230 euro anual). În Germania, Suedia și Spania, costul total de deținere ar putea fi redus cu până la 14%. În Franța și Țările de Jos, economiile pot ajunge la 7% și, respectiv, 9%.
Segmentul automobilelor de familie ar putea oferi șoferilor economii anuale de 15% (1.200 euro) în Franța, ajungând până la 23% (1.800 euro anual) în Germania.
În segmentul SUV-urilor, deținătorii din Marea Britanie ar putea economisi până la 26% anual, în timp ce în Germania ar putea fi obținute economii de 29% (3.000 euro).
Flexibilitatea va contribui la obținerea unor economii anuale de 4 miliarde de euro, susțin autorii raportului.
„Încărcarea inteligentă și tehnologia V2G nu sunt doar benefice pentru proprietarii de vehicule electrice, ci sunt și esențiale pentru gestionarea congestiei rețelei și reducerea costurilor cu investițiile în infrastructură. Raportul arată că: prin investiții anticipate în satisfacerea cererii viitoare, prin optimizarea rețelei și prin valorificarea flexibilității oferite de activele disponibile, operatorii de rețea europeni ar putea beneficia de economii anuale estimate la 4 miliarde de euro; până în 2030, vehiculele electrice ar putea să contribuie cu până la 4% din aprovizionarea anuală cu energie a Europei, adică echivalentul a 114 TWh, suficient pentru a asigura alimentarea cu energie a 30 de milioane de locuințe; până în 2040, dacă toate vehiculele electrice vor fi capabile de încărcare bidirecțională, peste 10% din necesarul energetic al Europei ar putea fi stocat și reinjectat în rețea atunci când este necesar”, se menționează în document.
Având în vedere faptul că mixul energetic al Europei se reorientează rapid către sursele regenerabile, devine esențială capacitatea de a stoca și descărca energie atunci când este necesar. În acest sens, raportul relevă următoarele aspecte: situațiile de prețuri negative la electricitate au crescut cu 160% comparativ cu anul anterior – acestea au fost înregistrate pe aproape toate piețele europene de energie, fiind determinate de creșterea capacităților de producție subvenționate și neafectate de factorul preț, precum energia nucleară și panourile solare rezidențiale, în corelare cu o cerere scăzută; cererea de flexibilitate se va dubla în Europa până în 2030; flexibilitatea oferită de vehiculele electrice ar putea contribui la evitarea limitării producției de energie regenerabilă și la asigurarea disponibilității energiei în momentele de vârf de cerere.
Aceste aspecte fac ca încărcarea unidirecțională și bidirecțională să nu fie doar opțiuni, ci necesități, transmite documentul. Vehiculele electrice au potențialul de a oferi unele dintre cele mai accesibile, scalabile și flexibile soluții pentru nevoile energetice locale, reducând în același timp costul investițiilor în infrastructura rețelei.
„Adoptarea în masă a vehiculelor electrice este deja o realitate, dar, pentru a le exploata pe deplin potențialul, trebuie să le integrăm în rețea ca elemente care oferă flexibilitate. Încărcarea inteligentă și tehnologia V2G vor fi factori-cheie ai acestei tranziții”, a afirmat, la rândul său, secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby.
În contextul în care se preconizează că cererea de energie electrică în Europa va depăși 4.500 TWh până în 2050, tehnologiile de încărcare inteligentă și V2G trebuie integrate acum în planificarea sistemului energetic, încurajând consumatorii să participe la asigurarea flexibilității, concluzionează raportul.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 51,2 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024. Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Are birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău.