Grupul brazilian Stefanini investește la nivel global 350 de milioane de euro în fuziuni, achiziții și AI. Compania are 1.500 de angajați în România

Sursa foto: Facebook / Stefanini Group

Stefanini Group, companie globală din domeniul tehnologiei care oferă soluții de inovare și transformare digitală, investește până în 2027, la nivel internațional, 350 de milioane de euro în fuziuni, achiziții și Inteligență Artificială, conform unui comunicat remis luni, Agerpres, transmite Agerpres.

România este un centru tehnologic strategic pentru operațiunile companiei din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), având la nivel local 1.500 de angajați care livrează servicii de dezvoltare și întreținere de aplicații, securitate cibernetică, platformă M365, infrastructură cloud și suport tehnic la distanță.

Prezent în 41 de țări, grupul a obținut anul trecut venituri globale de 1,4 miliarde de dolari și intenționează să investească 350 de milioane de dolari în fuziuni, achiziții și inteligență artificială până în 2027. De-a lungul celor 37 de ani de la lansare, compania a realizat aproximativ 40 de achiziții la nivel global.

„Anul 2025 marchează un alt pas important în strategia globală a Stefanini Group. Ne uităm mereu spre viitor și căutăm modalități de a excela. Urmărirea sinergiei globale cu o gândire AI First ne va face și mai consecvenți în a oferi clienților noștri tot ce avem mai bun”, a declarat Marco Stefanini, fondator și CEO global al Stefanini Group, citat în comunicat.

La nivel global, grupul se va concentra pe consolidarea poziției în domeniul serviciilor și dezvoltarea acestora cu ajutorul Inteligenței Artificiale. În acest sens, și-a reorganizat portofoliul extins de servicii, complet îmbunătățit de Inteligența Artificială, în șapte divizii de business și a reorganizat structura globală de marketing.

Astfel, cele șapte divizii de servicii și brandurile prin care sunt promovate acestea sunt: Tehnologie prin brandul Stefanini Technology; Securitate cibernetică prin brandul Stefanini Cyber; Data & Analytics va avea două branduri: Stefanini Data & Analytics și Stefanini Woopi; Tehnologie financiară: Topaz, Orbitall și Saque e Pague; Operațiuni prin brandurile Stefanini Operations și Next; Producție și lanț de aprovizionare prin brandurile Stefanini IHM; Comerț și marketing prin brandurile Gauge și W3haus.

„În urma fuziunilor și achizițiilor realizate, ne-am mărit considerabil portofoliul. Prin urmare, a fost necesar să integrăm noile businessuri și să asigurăm o mai mare sinergie a brandului organizației pentru a face investițiile în promovare, marketing și comunicare mai eficiente. Avem deja mai mult de 250 de povești de succes în domeniul Inteligenței Artificiale și am generat rezultate solide pentru 100 de clienți din întreaga lume. Acest lucru ne oferă un istoric excepțional pentru a continua să aducem valoare pentru mai multe companii la nivel global”, a explicat Guilherme Stefanini, Chief Marketing Officer la nivel global al grupului Stefanini.

Pentru a sprijini noua direcție a companiei, Stefanini Group anunță, de asemenea, o nouă structură de marketing sub conducerea lui Guilherme Stefanini, care a preluat funcția de CMO global în mai 2024. Acesta a lucrat la reorganizarea echipei într-o divizie globală de marketing cu peste 100 de persoane.

Stefanini este o multinațională globală din domeniul tehnologiei, originară din Brazilia, cu experiență de 37 de ani și prezență în 41 de țări. Compania investește într-un ecosistem complet de inovare pentru a deservi industrii precum retail, automotive, producție sau industria financiară.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...