Honor a anunțat numirea lui Kerr Cheng la conducerea subsidiarei din România, acesta preluând rolul de country manager începând cu trimestrul al patrulea din 2025, potrivit unui comunicat transmis către TechRider.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Decizia marchează o nouă etapă în strategia producătorului chinez de a-și consolida prezența în Europa Centrală și de Est.
Cheng vine cu o experiență de aproape două decenii în telecom și tehnologie, după ce a lucrat în poziții de management la Huawei și TCL Mobile. El s-a alăturat Honor în 2024, ca responsabil pentru Bulgaria, unde a coordonat operațiunile comerciale și a contribuit la extinderea brandului pe piața locală.
În noul rol, Cheng va gestiona activitățile companiei în România și va avea ca obiectiv principal accelerarea dezvoltării portofoliului de produse. „România este o piață strategică pentru Honor în regiune, iar obiectivul nostru este să aducem utilizatorilor soluții integrate, bazate pe AI și pe un ecosistem extins de dispozitive”, a declarat acesta.

Preluarea mandatului are loc după încheierea perioadei în care operațiunile locale au fost conduse de Stanley Yan, aflat la cârma companiei în ultimii trei ani.
Zachary Jiang, președintele Honor pentru Europa Centrală, de Est și regiunea nordică, afirmă că numirea lui Cheng susține planurile companiei de extindere regională: „România este una dintre cele mai dinamice piețe din zona CEE, iar sub noua conducere ne așteptăm la un ritm mai rapid de implementare a strategiei noastre”.
Locul ocupat de România în planurile Honor este susținut și de interesul consumatorilor pentru dispozitivele brandului: seria Magic se află deja la a treia generație pe piața locală, modelele Numbers sunt bine poziționate în segmentul mid-range, iar pliabilele Magic V3 și Magic V5 au avut o recepție favorabilă în rândul publicului.