Succesul filmului Highlander a fost unul cu mult peste așteptări. Nu doar că a lansat carierele actorilor Christopher Lambert și Clancy Brown, dar a și generat câteva continuări, un serial TV de succes și, mai nou, un reboot anunțat cu Henry Cavill. Puțini știu însă că ideea personajului Connor MacLeod provine de la un proiect al unui student UCLA. Gregory Widen, pe atunci în vârstă de 20 de ani, a scris scenariul ca parte a studiilor sale, fără să știe că avea să devină o capodoperă în genul fantasy, informează MovieWeb.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Widen, care lucra ca pompier part-time, a combinat pasiunea pentru cinematografie cu interesul său pentru istoria medievală. Scenariul, care mai târziu a devenit Highlander, spune povestea tragică a unui spadasin scoțian din secolul al XV-lea condamnat să hoinărească veșnic pe Pământ, martor la dispariția tuturor celor dragi.
Ideea duelurilor continue între doi bărbați, desfășurate pe parcursul secolelor, l-a impresionat pe profesorul său de la UCLA, care l-a sfătuit să trimită scenariul la studiouri mari. Drept urmare, Widen a vândut drepturile filmului, fără să își imagineze succesul pe care îl va avea.
Povestea nu este complet originală
Widen a recunoscut că a reinterpretat un film al lui Ridley Scott din 1977, The Duellists, în care Keith Carradine și Harvey Keitel interpretează ofițeri francezi condamnați la dueluri nesfârșite, conform unui cod de onoare strict.
Widen a preluat ideea rivalității amarnice și a extins duelurile pe secole, a adăugat efecte speciale și elemente supranaturale precum nemurirea personajului, precum și o poveste cu iz romantic. Titlul inițial, Shadow Clan, sublinia legătura psihică dintre nemuritori, cea care îi atrăgea ca un magnet, sublinia mai târziu fostul student UCLA.
Inspirație sau o greșeală?
Pe parcurs, noi scenariști și regizorul Russell Mulcahy au ajustat povestea după cum au dorit. Modificările au vizat chiar numele protagonistului sau locația finalului filmului. Cel mai disputat a fost personajul negativ, The Kurgan, interpretat de Clancy Brown, care a considerat că scriitorii i-au redus complexitatea și l-au transformat într-un „psihopat” . Asta explică de ce Brown a refuzat să participe la continuări sau la serial. În ciuda criticilor, coloana sonoră emblematică a trupei Queen a rămas însă un element definitoriu al filmului.
Mulcahy avea să critice ulterior continuarea Highlander II: The Quickening, pe care a numit-o „o greșeală” care a pierdut esența primului film.
În prezent, atât The Duellists, cât și Highlander sunt disponibile pentru streaming pe Prime Video.