Este oare „oxigenul întunecat” produs de pietrişul metalifer în întunericul din abisurile oceanice? Dezvăluită anul trecut, această „descoperire” a întărit hotărârea ONG-urilor care se opun exploatării miniere a gropilor oceanice de mare adâncime, însă nu se bucură de consens în rândul comunităţii ştiinţifice, informează AFP, citată de Agerpres.
„O descoperire în apele adânci pune sub semnul întrebării originile vieţii”, a anunţat Asociaţia Scoţiană pentru Ştiinţe Marine (SAMS), în iulie 2024, într-un comunicat prin care a dezvăluit publicarea de către oamenii de ştiinţă a unui articol în revista Nature Geosciences.
Concluziile studiului, coordonat de specialistul în ecologie Andrew Sweetman, sunt frapante: în tenebrele Oceanului Pacific, la adâncimea de 4.000 de metri, pietre de mărimea unor cartofi, bogate în metale, ar produce între ele o cantitate suficientă de curent electric pentru a sparge moleculele de apă în atomi de hidrogen şi oxigen, prin electroliză.
Descoperirea acelui „oxigen întunecat”, întrucât este produs în absenţa luminii, ar pune astfel sub semnul întrebării viziunea tradiţională asupra originii vieţii, devenită posibilă graţie producţiei de oxigen prin fotosinteză de către cianobacterii în urmă cu 2,7 miliarde de ani.
Ea complică totodată dezbaterile despre Codul Minier, pe care Autoritatea Internaţională pentru Fundul Mării ar trebui să îl finalizeze în acest an şi care ar trebui dezbătut în cadrul unei reuniuni în Jamaica începând de luni.
„Ecosistem delicat”
Pentru ONG-ul Greenpeace, această „descoperire incredibilă” subliniază „necesitatea stopării exploatării miniere a fundurilor marine de mare adâncime” din cauza „pagubelor” pe care o astfel de activitate ar putea să le producă acestui „ecosistem delicat”.
„Oxigenul întunecat” a fost detectat în zona de fractură geologică Clarion-Clipperton, între Mexic şi Hawaii, regiunea cel mai mult râvnită de companiile miniere, care vor să extragă de acolo granule polimetalice. Acele glomerule minerale bogate în metale (magneziu, nichel, cobalt…), utilizate în producţia de baterii pentru maşinile electrice, ar constitui astfel o sursă de oxigen până acum necunoscută.
De altfel, compania canadiană The Metals Company (TMC) este cea care a finanţat parţial cercetările întreprinse de Andrew Sweetman, cu scopul de a evalua impactul unei astfel de prospecţiuni asupra ecosistemului.
Însă după publicarea studiului, compania minieră TMC, care doreşte să înceapă exploatarea granulelor polimetalice în 2026, a criticat vehement cercetările lui Andrew Sweetman din cauza unor „erori metodologice”.
„Observaţiile descrise” de Andrew Sweetman şi ceilalţi coautori „se pot atribui mai degrabă unei tehnici ştiinţifice deficitare şi unei ştiinţe neglijente decât unui fenomen care nu a fost observat niciodată până acum”, a declarat Michael Clarke, directorul departamentului de mediu din cadrul TMC, într-un mesaj către AFP.
Înaintea acestui studiu, cercetătorii au măsurat întotdeauna consumul, nu producţia, de oxigen în fundurile marine de mare adâncime, datorită respiraţiei speciilor vii care le populează.
Nu există un consens ştiinţific
Pe lângă companiile miniere, mai mulţi oameni de ştiinţă au criticat cercetările lui Andrew Sweetman. „El nu a prezentat dovezi clare pentru observaţiile şi ipoteza lui. Multe întrebări rămân în suspensie după publicarea studiului”, a declarat Matthias Haeckel, biogeochimist la Centrul GEOMAR Helmholtz pentru cercetarea oceanelor din Kiel (Germania).
„Comunitatea ştiinţifică trebuie de acum să efectueze experimente similare (…) pentru a dovedi sau a infirma ipoteza lui”, a adăugat el.
Opinia sa este împărtăşită şi de Olivier Rouxel, cercetător în geochimie la Institutul Ifremer din Brest (Franţa), care a declarat pentru AFP că „nu există deloc un consens în legătură cu aceste rezultate”.
„Eşantionarea în adâncurile oceanului reprezintă întotdeauna o provocare”, a subliniat omul de ştiinţă francez, care crede că producţia de oxigen măsurată de echipa lui Andrew Sweetman se poate datora „bulelor de aer rămase captive” în instrumentul de măsurare.
El se îndoieşte că un nodul pietrificat ar putea fi la originea unui curent electric, indus de obicei de un „dezechilibru chimic”. Or, din punct de vedere chimic, nodulul „este aproape în echilibru cu apa de mare, deoarece este format din (metale dizolvate în) apa de mare”, în 20 de milioane până la 30 de milioane de ani.
Şi „o baterie se descarcă rapid”, a precizat el. „Cum este posibil să se păstreze capacitatea de a genera un curent electric într-un nodul care el însuşi se formează extrem de lent?”, s-a întrebat acelaşi cercetător.
Începând cu luna iulie 2024, cinci studii care dezmint articolul lui Andrew Sweetman au fost trimise spre publicare. Contactat de AFP, Andrew Sweetman a răspuns că astfel de schimburi de idei sunt „foarte frecvente” în domeniul ştiinţei şi contribuie la „progresul subiectului cercetat”.
