După aproape un deceniu petrecut pe orbită, sonda MAVEN a NASA a reușit, în premieră, să observe direct procesul despre care cercetătorii bănuiau că ar fi responsabil pentru dispariția atmosferei marțiene. Descoperirea, publicată în revista Science Advances, oferă indicii solide despre modul în care Marte s-a transformat dintr-o lume potențial locuibilă, cu lacuri și râuri, într-un deșert înghețat și aproape lipsit de aer, relatează LiveScience.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Astăzi, Marte este rece, aridă și aproape lipsită de atmosferă. Dar peisajul său dezvăluie un trecut radical diferit: canale secate, foste albii de lacuri și minerale care se formează doar în prezența apei. Pentru ca apă să fi persistat la suprafață, Marte ar fi avut nevoie de o atmosferă densă, capabilă să rețină căldura și să mențină o presiune ridicată. Așadar, întrebarea crucială pentru cercetători a fost mereu: cum a pierdut Marte această atmosferă?
Sputtering: mecanismul care „șterge” aerul
De-a lungul anilor, oamenii de știință au acumulat dovezi că vântul solar, fluxul continuu de particule încărcate emis de Soare, a jucat un rol esențial. Un mecanism suspectat de mult, dar niciodată observat direct până acum, este așa-numitul „sputtering” – particulele energetice din vântul solar se izbesc de atmosfera superioară a planetei, transferă suficientă energie atomilor neutri pentru a-i smulge din câmpul gravitațional al planetei și a-i arunca în spațiu.
„E ca un salt în bazin făcut cu maximă forță. Numai că, în loc de apă, ai ioni grei care izbesc atmosfera și aruncă în aer atomi și molecule neutre”, explică Shannon Curry, cercetătoarea principală a misiunii MAVEN.
Dovezile directe: argonul ca martor
Folosind date colectate timp de nouă ani, echipa MAVEN a cartografiat prezența argonului în atmosfera superioară a lui Marte. Acest gaz nobil, inert și greu, este un excelent indicator al pierderii atmosferice, deoarece nu reacționează cu alte procese chimice.
Concentrațiile mari de argon la altitudini ridicate, exact acolo unde vântul solar lovește atmosfera, confirmă: sputtering-ul este activ și continuă să „rărească” atmosfera lui Marte chiar și în prezent.
Un proces de patru ori mai intens decât se credea
Modelările anterioare au subestimat fenomenul. MAVEN a arătat că acest proces este de patru ori mai intens decât se credea, iar în timpul furtunilor solare, efectul este și mai pronunțat. Asta sugerează că în trecutul îndepărtat, când Soarele era mai activ și Marte pierduse deja scutul său magnetic, eroziunea atmosferică a fost devastatoare.
Fără protecția unui câmp magnetic, planeta a devenit complet vulnerabilă la impactul direct al particulelor solare. Atmosfera s-a disipat treptat, până când Marte a trecut un punct critic: nu a mai fost capabil să păstreze apa lichidă la suprafață.
Implicații: mai aproape de adevăr
„Aceste rezultate stabilesc clar rolul sputtering-ului în pierderea atmosferei marțiene și în istoria apei de pe Marte”, spune Curry. Dar mai e mult de aflat. Pentru a stabili dacă acest proces a fost factorul decisiv în schimbarea climatică radicală a planetei, cercetătorii trebuie să reconstruiască condițiile de acum miliarde de ani, folosind modele climatice, date izotopice și alte indicii geologice.
Rămâne de văzut dacă vântul solar doar a ciupit atmosfera marțiană – sau a dezbrăcat-o complet, lăsând în urmă planeta sterpă pe care o cunoaștem azi.
