Capsula Crew Dragon a ajuns la ISS cu primii astronauți din Ungaria, Polonia și India

Statia spatiala internatională
Photo by SpaceX on Pexels

Capsula spaţială Crew Dragon, aparţinând companiei SpaceX, ce transportă în spaţiu primii astronauţi din Ungaria, Polonia şi India în cadrul misiunii private Axiom-4, organizată de compania americană Axiom, a andocat joi la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), conform imaginilor difuzate în direct de compania Axiom, transmite AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

La bordul capsulei se află un echipaj format din americanca Peggy Whitson, în vârstă de 65 de ani, Shubhanshu Shukla (India), în vârstă de 39 de ani, Slawosz Uznanski-Wisniewski (Polonia), în vârstă de 41 de ani, şi Tibor Kapu (Ungaria), în vârstă de 33 de ani. Cei patru vor petrece 14 zile la bordul ISS, unde vor realiza cercetări ştiinţifice în condiţii de microgravitaţie. Ei vor realiza aproximativ 60 de experimente, în special asupra microalgelor şi tardigradelor, animale microscopice.

Al patrulea zbor de acest tip organizat de Axiom Space începând din anul 2022

A patra misiune autonomă a start-upului Axiom Space realizată cu ajutorul unei capsule Crew Dragon, a ajuns la ISS după un zbor de aproximativ 28 de ore. Echipajul capsulei Crew Dragon a fost întâmpinat pe ISS de cei şapte rezidenţi actuali ai staţiei, trei astronauţi din Statele Unite, un astronaut din Japonia şi trei cosmonauţi din Rusia.

Misiunea este al patrulea zbor de acest tip organizat de Axiom Space începând din anul 2022, compania cu sediul în Houston dezvoltându-şi activitatea de trimitere pe orbita Pământului a unor astronauţi sponsorizaţi de companii private şi guverne străine.

Pentru India, Polonia şi Ungaria, lansarea ce a avut loc miercuri a marcat revenirea la zborurile spaţiale cu echipaj uman după mai bine de 40 de ani şi, totodată, prima misiune de trimitere a unor astronauţi din fiecare dintre aceste trei ţări la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Predecesorii astronauţilor din aceste trei ţări se numeau „cosmonauţi”, pentru că au zburat în spaţiu la bordul unor vehicule sovietice, înainte de prăbuşirea fostei U.R.S.S.

Cele trei naţiuni finanţează ele însele trimiterea astronauţilor lor în spaţiu

Participarea la misiunea Axiom 4 a lui Shubhanshu Shukla, un pilot al forţelor aeriene indiene, este considerată de programul spaţial al Indiei ca un fel de precursor al primei misiuni cu echipaj uman ce urmează să fie realizată de vehiculul său spaţial orbital Gaganyaan, planificată pentru 2027.

Cele trei naţiuni finanţează ele însele trimiterea astronauţilor lor în spaţiu. Ungaria a anunţat în 2022 că plăteşte 100 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestui vehicul spaţial, în timp ce India şi Polonia nu au dezvăluit sumele cheltuite pentru acest zbor spaţial, considerat un moment de mândrie naţională şi un element al politicii lor de tip „soft power”.

Potrivit presei indiene, autorităţile din New Delhi ar fi plătit pentru un loc la bordul capsulei Crew Dragon peste 60 de milioane de dolari.

Axiom Space, singurul vehicul spaţial american ce este capabil să transporte astronauţi spre ISS

Echipajul Axiom 4 este condus de Peggy Whitson, care s-a pensionat de la NASA în 2018 după o carieră de pionierat, ce a inclus titulatura de primă femeie care a ocupat funcţia de astronaut-şef al agenţiei spaţiale americane. De asemenea, ea a fost prima femeie care a comandat o misiune pe ISS şi totodată prima femeie care a făcut acest lucru de două ori.

În prezent consultant şi director al zborurilor spaţiale cu echipaj uman pentru compania privată Axiom Space, ea a petrecut în total 675 de zile în spaţiu, un record pentru SUA, în timpul a trei misiuni realizate pentru NASA şi al unui al patrulea zbor în spaţiu, efectuat în calitate de comandant al misiunii Axiom 2 în anul 2023.

Misiunea Axiom 4 a fost programată iniţial pentru lansare în cursul zilei marţi, înainte ca o prognoză de vreme nefavorabilă să forţeze o amânare de 24 de ore.

Utilizată de Axiom Space, capsula Crew Dragon joacă, de asemenea, un rol crucial pentru agenţia spaţială americană (NASA), deoarece este în prezent singurul vehicul spaţial american ce este capabil să transporte astronauţi spre ISS.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...