Astronauții evacuați săptămâna trecută de pe Stația Spațială Internațională spun că un aparat portabil de ultrasunete a fost esențial în gestionarea unei probleme medicale în orbită, prima evacuare medicală NASA în 65 de ani de zboruri cu echipaj uman.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cei patru membri ai echipajului, aflați pentru prima dată în fața presei de la întoarcerea pe Pământ, au refuzat să dezvăluie cine a avut nevoie de îngrijiri medicale și din ce motiv. Evenimentul a marcat totodată prima evacuare medicală din istoria misiunilor cu echipaj uman NASA, informează Phys.org.
Ultrasunetele, salvatoare în spațiu
Mike Fincke, astronaut NASA, a explicat că aparatul de ultrasunete a fost folosit încă de la apariția problemei, pe 7 ianuarie, cu o zi înainte de o ieșire în spațiu care a fost anulată brusc. „Îl foloseam deja pentru controale de rutină ale corpului în condiții de microgravitație, așa că, atunci când a apărut această urgență, aparatul a fost extrem de util”, a spus Fincke.
El a adăugat că dispozitivul este atât de valoros încât ar trebui să fie prezent în toate misiunile viitoare. „Ne-a ajutat cu adevărat. Desigur, nu avem aici aparatele mari pe care le avem pe Pământ, dar pregătirea noastră a fost esențială. Uneori apar surprize, iar echipa a fost gata să facă față.”
O misiune mai scurtă decât era planificat
Zena Cardman, comandantul zborului de întoarcere timpurie cu SpaceX, a declarat că NASA a luat decizia corectă anulând ieșrea în spațiu și punând sănătatea echipajului pe primul loc. Astronautul japonez Kimiya Yui a spus că experiența le-a arătat cât de valoroase au fost antrenamentele premergătoare zborului: „Putem face față oricărei situații dificile. Este o experiență extrem de importantă pentru viitorul zborurilor cu echipaj uman”.
Echipa, care a inclus și rusul Oleg Platonov, a încheiat o misiune de cinci luni și jumătate, cu peste o lună mai scurtă decât planul inițial. Astronauții au fost lansați din Florida în august și au aterizat în Pacific, lângă coasta San Diego, săptămâna trecută.
La Houston, au fost întâmpinați de înlocuitorii lor, a căror lansare este programată pentru mijlocul lunii februarie, dar NASA și SpaceX lucrează pentru a accelera zborul. „Ne-am fi dorit să îi îmbrățișăm în spațiu, dar i-am îmbrățișat pe Pământ”, a glumit Fincke.