Lenovo a prezentat noul Lenovo Chromebook Plus (14”, 10), primul laptop de acest fel din lume echipat cu procesorul MediaTek Kompanio Ultra și cu funcții exclusive Google AI, care oferă funcționalități AI hibride. Conform unui comunicat de presă transmis către TechRider.ro, dispozitivul este axat mai degrabă către studenți și dispune o autonomie de până la 17 ore.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Aspect business-like pentru noul Chromebook Plus
Lenovo Chromebook Plus vine cu un design minimalist, cu linii discrete evidențiate de carcasa din aluminiu, o tastatură iluminată și un touchpad generos pentru o navigare ușoară.
Dispozitivul permite conectarea a două ecrane externe 4K, este echipat cu o cameră web de 5MP cu obturator fizic pentru protejarea informațiilor confidențiale și un cititor de amprente opțional pentru autentificări rapide.

Acesta este primul notebook de acest gen echipat cu procesorul MediaTek Kompanio Ultra care, în combinație cu o baterie generoasă de 60Wh, asigură o autonomie de până la 17 ore. Bateria alimentează un ecran de 14 inch (1920 x 1200 pixeli), dar și un set de 4 difuzoare cu Dolby Atmos. Notebook-ul poate fi echipat cu până la 16 GB de memorie RAM LPDDR5X și până la 256 GB de stocare de viteză mare (UFS 4.0).
Funcții cu AI prin intermediul Google Gemini
Noul notebook al chinezilor oferă „cele mai puternice funcții AI disponibile vreodată pe un Chromebook”, după cum susține Benny Zhang, manager în cadrul Lenovo Intelligent Devices Group. Lenovo Chromebook Plus combină inteligența artificială prin intermediul asistentului Google Gemini. Acesta poate ajuta la organizare, prin intermediul funcției Smart Grouping care permite organizarea tab-urilor, documentelor și aplicațiilor pe categorii, și editarea imaginilor direct în aplicația de galerie, fără a fi nevoie de conexiune la internet.
Funcționalități precum Select to Search cu Lens, similar cu Circle to Search prezent pe telefoanele inteligente, permit găsirea rapidă a oricărei informații de pe ecran fără a schimba tab-urile sau ferestrele. În plus, versiunea îmbunătățită a funcției Help Me Read simplifică textele care conțin jargon și permite formularea de întrebări suplimentare pentru a facilita memorarea și învățarea.
Noul Lenovo Chromebook Plus este disponibil cu un preț de pornire de 649 € (TVA inclus).