China se angajează să construiască un sistem industrial modern și să atingă autosuficiența tehnologică pentru cincinalul 2026-2030

Steagul Chinei
Sursa foto: JOHN MACDOUGALL / AFP

Liderii Partidului Comunist Chinez (PCC) s-au angajat joi să construiască un sistem industrial modern și să-și intensifice eforturile pentru a atinge autosuficiența tehnologică, măsuri pe care partidul le consideră esențiale pentru a-și consolida poziția în rivalitatea crescândă cu Statele Unite, transmite agenția Reuters, potrivit G4Media.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Așa cum era de așteptat, Comitetul Central al PCC a promis, de asemenea, să-și intensifice eforturile pentru a crește cererea internă și a îmbunătăți condițiile de viață ale populației, obiective de lungă durată care, în ultimii ani, au fost mai mult o promisiune, China acordând prioritate industriei manufacturiere și investițiilor.

Dependența excesivă a economiei chineze de exporturi, într-un moment în care tensiunile comerciale cu Washingtonul se intensifică, ar putea determina Beijingul să găsească un echilibru politic mai bun în anii următori, chiar dacă analiștii se așteaptă ca eforturile să fie lente.

Un comunicat distribuit de agenția de presă de stat China Nouă, la încheierea reuniunii de patru zile a conducerii PCC, cunoscută sub numele de plenum, prezintă prioritățile Chinei pentru următorul său plan de dezvoltare cincinal.

Acest plan de dezvoltare cincinal va fi publicat în întregime abia cu ocazia unei reuniuni parlamentare în martie.

„Țara se va afla într-o perioadă (2026-2030) în care oportunitățile strategice vor coexista cu riscurile și provocările, și în care vor exista mai mulți factori incerți și imprevizibili”, a transmis China Nouă, citând comunicatul.

„Ar trebui să menținem o proporție rezonabilă a sectorului manufacturier și să stabilim un sistem industrial modern, a cărui coloană vertebrală este producția de vârf.”

Comunicatul indică faptul că Beijingul se va strădui să îmbunătățească bunăstarea populației și sistemul de securitate socială. Cu toate acestea, comunicatul nu precizează modul în care Beijingul intenționează să realizeze acest lucru și nici proveniența fondurilor.

Incertitudinea cu privire la calendarul, ritmul, finanțarea și amploarea acestor politici este de natură să mențină îngrijorarea economiștilor și a investitorilor cu privire la capacitatea guvernului de a reechilibra economia chineză, în contextul în care consumul gospodăriilor este cu aproximativ 20 de puncte procentuale din PIB sub media mondială.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...