FOTO Kia K4 vine pe piața europeană / Alternativa la Volkswagen Golf cu 180 CP și variante mild-hybrid

Sursă foto: kia.ro

Kia a prezentat în Europa noul model K4, un hatchback care încearcă să umple spațiul dintre segmentele C și D, conform informațiilor publicate de companie.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Cu un design inspirat din filosofia „Opposites United”, K4 vine să concureze direct cu nume consacrate precum Volkswagen Golf, mizând pe spațiu interior generos, tehnologii avansate și o gamă variată de motorizări.

Noua Kia K4 se remarcă printr-un look agresiv și proporții generoase pentru clasa sa: 4.440 mm lungime, 1.850 mm lățime și un ampatament de 2.720 mm. Habitaclul oferă pasagerilor din spate unul dintre cele mai bune spații pentru picioare (964 mm) și un portbagaj de 438 de litri în versiunile termice, respectiv 328 de litri pentru variantele mild-hybrid.

Exteriorul atrage atenția prin plafonul cu linie „plutitoare”, mânere ascunse în montantul C și semnătura luminoasă „Star Map”, inspirată de SUV-ul electric EV9. Ediția GT-Line adaugă detalii sportive precum jante de 17 sau 18 inch și accente negre lucioase.

Motorizări adaptate tranziției spre electrificare

Kia K4 propune la lansare trei opțiuni pe benzină:

  • motor de 1,0 litru T-GDI, 115 CP, manual sau MHEV;
  • motor de 1,0 litru MHEV, 115 CP, cu transmisie manuală sau automată cu 7 trepte;
  • motor de 1,6 litri T-GDI, cu 150 sau 180 CP și transmisie automată cu 7 rapoarte.

Producătorul a confirmat că în 2026 va fi introdusă și o versiune full hybrid, parte din strategia mai amplă de electrificare.

Tehnologie pentru confort și conectivitate

Interiorul este dominat de un ecran panoramic de aproape 30 de inch, împărțit între instrumentarul digital, climatizare și infotainment. Standard, modelul oferă Apple CarPlay și Android Auto wireless, iar pe echipările superioare sunt disponibile un sistem audio Harman Kardon, scaune față încălzite și ventilate și cheie digitală 2.0 compatibilă cu smartphone-uri.

Sistemul „Connected Car Navigation Cockpit” adună toate funcțiile de navigație, multimedia și setări într-o interfață unificată, iar actualizările software se pot face wireless (OTA).

Lista de sisteme ADAS este una dintre cele mai complete din segment. Kia K4 dispune de monitorizare video a unghiului mort (BVM), asistență pentru evitarea coliziunilor, cruise control adaptiv Smart Cruise Control 2 și funcția Highway Driving Assist 2.0 pentru rularea pe autostradă. De asemenea, pachetul include sisteme pentru detectarea pietonilor, bicicliștilor și vehiculelor din trafic transversal.

Intră în Galeria FOTO

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...