Porsche a prezentat interiorul noului său SUV electric Cayenne. Conform unui comunicat de presă al producătorului, interiorul promite să fie „un spațiu experiențial”, iar în centrul său se află Flow Display, cel mai mare ecran instalat vreodată într-un Porsche de serie.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Noul model va concura pe piață cu modele precum Audi Q8 e-tron, BMW iX sau Mercedes-Benz EQE SUV.
Pasagerii se bucură de confort suplimentar
Porsche anunță că a instalat noi sisteme de confort pentru pasagerii noului Cayenne. Aceștia s-au inspirat de la Mercedes-Benz S-Klasse și au montat atât scaune electrice pentru locurile din spate, dar și suprafețe încălzite, precum cotiera sau secțiuni ale panourilor ușilor.
„Obiectivul nostru a fost să combinăm caracteristicile esențiale ale modelului Cayenne și suprafețele de afișare nou dezvoltate cu caracteristicile noii «Porsche Digital Interaction» într-un pachet armonios”, spune Markus Auerbach, director de design interior la Style Porsche.
Totodată, noile Mood Modes ajustează climatizarea, luminile ambientale, sunetul și scaunele pentru a crea atmosfere distincte. Acestea variază de la un sentiment de sportivitate, la relaxare și concentrare pe drum. De asemenea, noul Cayenne poate fi comandat cu un plafon panoramic care poate fi opacizat la apăsarea unui buton.
Flow Display, punctul central al interiorului noului Cayenne electric
Porsche a dotat noul SUV cu un ecran OLED curbat, denumit Flow Display. Împreună cu ecranele suplimentare din interior, acesta formează cea mai mare suprafață digitală montată vreodată pe un Porsche de serie.

Conceptul de afișare, denumit Porsche Digital Interaction, este compus din trei ecrane:
- instrumentarul de bord digital – panou OLED curbat, de 14,25 inch;
- afișajul pentru pasagerul din față – panou de 14,9 inch, care poate fi folosit atât pentru controlul sistemului de infotainment, dar și pentru vizualizarea de videoclipuri;
- afișajul central – panou OLED curbat, a cărui dimensiune nu este comunicată.

Noul SUV poate fi dotat și cu un heads-up display cu realitate augmentată. Acesta poate proiecta indicații clare pentru navigație, inclusiv săgeți pentru ghidaj. Ivo van Hulten, directorul pentru experiențele șoferului din cadrul Styles Porsche, spune că scopul acestor ecrane îl reprezintă imersivitatea șoferului. Cu toate acestea, comenzile pentru climatizare și elemente media au rămas fizice, iar butoanele de pe volan sunt butoane în adevăratul sens al cuvântului, nu suprafețe tactile care pot fi apăsate.
De pe ecranul central poate fi utilizat și un asistent vocal alimentat cu AI. Voice Pilot poate ajusta climatizarea, luminile ambientale, dar răspunde și la comenzile folosite până acum de sistemele de voice control, precum stabilirea unei noi destinații sau schimbarea melodiei. Data lansării noului Porsche Cayenne electric nu a fost comunicată, însă compania estimează pierderi de peste 5 miliarde de dolari din cauza amânării lansării.