MotoGP se pregătește pentru o schimbare istorică: începând cu sezonul 2028, clasa Moto3 va fi redefinită prin introducerea unui unic furnizor de motor și prin înlocuirea actualelor prototipuri de 250 cc cu motociclete echipate cu motoare bicilindrice de 500 cc. Yamaha a fost confirmată oficial ca furnizor al propulsorului pentru această nouă eră, consolidând astfel un parteneriat strategic cu FIM, Dorna și MSMA.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit detaliilor comunicate, motocicletele vor folosi motorul în doi cilindri de 689 cc, derivat din Yamaha YZF-R7, răcit cu lichid, capabil să dezvolte 73,4 CP la 8.750 rpm în versiunea standard. În varianta de competiție, puterea va fi crescută la aproximativ 85-90 CP. Motorul este asociat cu o cutie de viteze cu șase trepte și injecție electronică, iar greutatea totală a motocicletei va fi de 120 kg.
Producătorul șasiului nu a fost încă ales, însă Kalex și Suter se află în negocieri pentru a furniza cadrul care va echipa motocicletele din această categorie. Costul unei motociclete complete – motor și șasiu – este estimat la aproximativ 50.000 de euro, semnificativ mai mic decât costul actual al pachetelor Moto3, care se ridică la circa 170.000 de euro pentru sezonul 2025.
Noile motociclete vor fi utilizate atât în Campionatul Mondial Moto3, cât și în competițiile JuniorGP, în timp ce actuala clasă de 250 cc va fi redenumită „Moto4”, având rol de rampă de lansare pentru tinerii piloți.
„Am depus o cerere oficială de a deveni partenerul tehnic al noii clase Moto3 din 2028,” a declarat Paolo Pavesio, directorul diviziei de motorsport Yamaha. „Nu este vorba doar despre 2028. Ne dorim să construim ceva pe termen lung, pentru a face cursele pe două roți mai accesibile. Competiția nu trebuie să rămână un sport rezervat celor bogați.”
Confirmarea vine după luni de speculații, iar prezentarea oficială a proiectului este programată să aibă loc în cadrul Marelui Premiu al Japoniei de la Motegi.
KTM și Honda, producători implicați în mod tradițional în Moto3, și-au anunțat intenția de a se retrage din această categorie după 2027, invocând diferențe de viziune și costuri. CFMOTO ar putea fi un alt actor care să se implice, având ambiții de extindere pe scena mondială.
Carlos Ezpeleta, director sportiv Dorna, a precizat: „O decizie a fost luată pentru a oferi timp de pregătire până în 2028. Este o transformare importantă care va pune accentul pe talentul piloților, într-un cadru mai echitabil și mai sustenabil.”
Această schimbare marchează un pas major în strategia MotoGP de a reduce costurile și de a pune accentul pe pregătirea noii generații de piloți, păstrând totodată spectacolul pe pistă.