Verstappen câștigă Marele Premiu al Statelor Unite și reduce diferența față de Piastri și Norris în lupta pentru titlu

Max Verstappen / Sursa foto: captură YouTube

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a dominat Marele Premiu al Statelor Unite pornind din pole position, duminică, şi a redus avantajul lui Oscar Piastri în clasamentul general al Campionatului Mondial de Formula 1, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Piastri, de la McLaren, a terminat pe locul cinci, iar coechipierul său şi rivalul său cel mai apropiat, Lando Norris, a terminat pe locul doi, după ce l-a depăşit pe Charles Leclerc, de la Ferrari, câştigătorul de anul trecut.

„A fost un weekend incredibil pentru noi. Ştiam că nu va fi o cursă foarte simplă. Pe tot parcursul cursei, ritmul dintre mine şi Lando a fost foarte strâns. Dar în prima parte a cursei am reuşit să mă distanţez şi asta am reuşit să menţin până la final”, a declarat Verstappen.


Piastri are acum un avans de 14 puncte faţă de britanicul Norris, cu cinci etape şi două sprinturi rămase, în timp ce Verstappen şi-a redus diferenţa faţă de australian la 40 de puncte, după ce la sfârşitul lunii august se afla la 104 puncte în urmă.

Verstappen a câştigat şi sprintul de sâmbătă, plecând din pole position pe Circuitul Americilor din Austin, în timp ce piloţii McLaren au intrat în coliziune şi s-au retras.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...