Maşinile Tesla vor fi lansate luna viitoare pe piaţa din Arabia Saudită, conform unui anunţ postat pe site-ul producătorului american de vehicule electrice (EV), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Maşinile companiei lui Elon Musk se vând în alte ţări din Orientul Mijlociu dar nu în Arabia Saudită, cea mai mare piaţă din regiunea Golfului.
La evenimentul care va avea loc în 10 aprilie la Riad vor fi prezentate vehicule electrice Tesla şi produse alimentate cu energie solară.
În 2023, publicaţia Wall Street Journal anunţa că Arabia Saudită este în stadiul iniţial al negocierilor cu Tesla pentru înfiinţarea unei fabrici în regat. Musk a dezminţit informaţiile.
Regatul încearcă să-şi diversifice economia, dependentă de petrol, iar Fondul său suveran de investiţii este investitor majoritar în Lucid Group, unul startup-urile EV care concurează cu Tesla.
Conform datelor datele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cota de piaţă a Tesla în Europa a continuat să se reducă în februarie, vânzările producătorului american de vehicule electrice (EV) au scăzut pentru a doua lună consecutiv, în pofida creşterii per ansamblu a înmatriculărilor EV pe continent.
Pe fondul intensificării concurenţei şi înaintea lansării noului SUV Model Y, vânzările companiei conduse de Elon Musk au scăzut în ritm anual cu 42,6% în perioada ianuarie – februarie în Europa.
În februarie, Tesla a avut 1,8% din cota de piaţă totală şi 10,3% din piaţa vehiculelor electrice pe baterii (BEV), în scădere de la 2,8% şi, respectiv, 21,6% în perioada similară din 2024. Compania a vândut aproape 17.000 de maşini în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, comparativ cu peste 28.000 în februarie 2024.
Intrarea lui Musk în politica din SUA şi sprijinirea mişcărilor de extremă dreapta din Europa au dus la demonstraţii în faţa magazinelor Tesla în Statele Unite şi cereri de boicot în alte zone.
De asemenea, evoluţia Tesla este afectată de îmbătrânirea gamei de vehicule, compania confruntându-se cu un test în următoarele luni, în condiţiile în care pregăteşte în Europa lansarea unei versiuni modernizate a SUV-ului Model Y, cea mai bine vândută maşină în regiunea scandinavă în ultimii doi ani.