Un autoturism în valoare de 300.000 de lei, furat din Italia, a fost depistat la Albița, în Vaslui

Sursa foto: MoiraM / Alamy / Profimedia

Un autoturism de lux furat din Italia a fost descoperit de polițiști în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, transmite Agerpres.

Mașina era condusă de un cetățean cu dublă cetățenie, moldovenească și polonă, care s-a prezentat la controlul de frontieră cu scopul de a intra în România.

„La controlul de frontieră, întrebat despre situația juridică a autoturismului, bărbatul a declarat că a fost nevoit să roage un prieten, cetățean italian, să-i închirieze un autoturism pentru a se deplasa pe teritoriul mai multor state Schengen. Cu toate acestea, persoana în cauză nu a putut prezenta niciun contract de închiriere semnat cu proprietarul de drept al autoturismului. Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, colegii noștri, cu sprijinul ofițerilor Agenției Frontex care își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Focal Albița, au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia”, au precizat reprezentanții ITPF Iași.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru furt, iar autoturismul în valoare de 300.000 de lei a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...