Certificarea europeană a avionului comercial chinezesc Comac C919 ar putea dura între trei și șase ani

avion chinezeste Comac C919 in proces de decolare
COMAC C919 – Commercial Aircraft Corporation Of China AN4748979” by Ken Chen is licensed under CC BY-SA 4.0

Certificarea avionului comercial cu un singur culoar (narrow body) C919, produs de compania chineză COMAC, de către Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) va necesita între trei și șase ani, a declarat directorul executiv al agenției, Florian Guillermet, într-un interviu acordat publicației L’Usine Nouvelle, transmite Reuters.

C919, proiectat să concureze cu modelele Airbus și Boeing, a intrat în serviciu în China în 2023, după ce a fost certificat la nivel național în 2022.

COMAC intenționa inițial să obțină certificarea europeană în 2025, însă Guillermet a precizat: „Așa cum le-am comunicat oficial, C919 nu poate fi certificat în 2025… Ar trebui să certificăm C919 într-un interval de trei până la șase ani.”

EASA, care colaborează cu COMAC de aproximativ patru ani, trebuie să valideze proiectarea și componentele aeronavei și să efectueze teste de zbor. „COMAC alocă multe resurse, angajament și mijloace tehnice pentru această certificare. Nu am nicio îndoială că va reuși”, a adăugat Guillermet.

În prezent, C919 operează doar în China și Hong Kong.

Surse din industrie au afirmat că operatorii internaționali așteaptă validarea EASA înainte de a lua în considerare achiziționarea aeronavei. Potrivit L’Usine Nouvelle, COMAC nu urmărește în prezent certificarea de către Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA.

C919 este fabricat în China, însă utilizează componente provenite din străinătate, inclusiv motoarele LEAP, produse de GE Aerospace și Safran.

COMAC a reușit să introducă anterior modelul său regional ARJ21 în Indonezia, Vietnam și Laos, unde autoritățile acceptă aeronave certificate în China.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...