Cum arată box office-ul de Crăciun / „Avatar 3” rămâne lider în timp ce comedia „Marty Supreme” impresionează la debut

Trailerul filmului Avatar: Fire and Ash va fi disponibil în sălile de cinema
Avatar: Fire and Ash. Credit foto: Martin Crowdy / Alamy / Profimedia

Crăciunul a adus din nou publicul în sălile de cinema, iar James Cameron se menține în top cu „Avatar: Fire and Ash”. Filmul a înregistrat în ziua de Crăciun venituri de 24 de milioane de dolari, și își păstrează astfel poziția de lider. Lansat săptămâna trecută cu 88 de milioane de dolari, „Fire and Ash” este estimat să genereze între 75 și 80 de milioane de dolari în perioada celor patru zile de sărbători, anunță Variety.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Comparativ, „Avatar: The Way of Water” a înregistrat 29 de milioane de dolari într-o zi de Crăciun în 2022, însă „Fire and Ash” are șanse să recupereze investiția de peste 500 de milioane de dolari între costurile de producție și promovare. Până acum, filmul a adunat 153 milioane de dolari pe piața internă și 544 milioane la nivel global.

Un debut promițător pentru A24

Pe locul doi s-a situat „Marty Supreme”, comedia dramatică cu Timothée Chalamet, care a strâns 9,5 milioane de dolari în prima zi de difuzare. Lansarea filmului marchează un debut promițător pentru A24, studioul care a reușit să obțină, în săptămâna precedentă, 875.000 de dolari din doar șase cinematografe, în ceea ce înseamnă un record al veniturilor pe ecran pentru acest an.

Cu un buget de 70 milioane de dolari, „Marty Supreme” va depinde însă de recenziile pozitive și de recomandările spectatorilor pentru a-și justifica investiția.

Comedia „Anaconda”, cu Paul Rudd și Jack Black, a strâns 9,1 milioane de dolari

În continuare, comedia „Anaconda”, cu Paul Rudd și Jack Black, a strâns 9,1 milioane de dolari, și ocupă locul trei. Se estimează că filmul va ajunge la venituri de 22–24 milioane de dolari în weekend, după ce a avut un buget de 45 milioane de dolari.

Pe locul patru s-a situat „Zootopia 2”, cu 5,2 milioane, urmat de musicalul „Song Sung Blue”, cu Hugh Jackman și Kate Hudson, care a debutat cu 4,4 milioane de dolari și un buget de 30 milioane. Thrilerul „The Housemaid”, cu Amanda Seyfried și Sydney Sweeney, a obținut 3,5 milioane de dolari.

  • George Radu este un autor care abordează subiecte variate din domeniul tehnologiei, apărării și viitorului. Domeniile sale de expertiză includ inteligența artificială etică, interfețele om-mașină (HMI), realitatea augmentată și virtuală aplicată (XR), precum și impactul social și cultural al noilor tehnologii. Nu se teme să pună întrebări dificile și să exploreze implicațiile filozofice ale inovațiilor tehnologice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...