Grupul Disney a anunțat o serie de noi proiecte de seriale TV și filme franțuzești pe care intenționează să le dezvolte și să le difuzeze începând cu 2026, în contextul consolidării prezenței sale pe piața audiovizuală din Franța. Anunțul a fost făcut la un eveniment organizat de Disney+ la Paris, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Platforma de streaming își propune să accelereze producția de seriale locale, unele dintre acestea intrând deja în faza de filmare. Printre titlurile anunțate se numără serialul de comedie „Surveillants”, regizat de John Wax, cu Jean-Pascal Zadi în rol principal. Producția este concepută ca un fals documentar, plasat într-o închisoare și axat pe viața supraveghetorilor.
Alte proiecte aflate în dezvoltare includ o adaptare franceză a serialului american „The Last Man on Earth”, cu actorul Artus, un thriller în șase episoade produs de Eric Rochant, cu Virginie Efira în distribuție, precum și un serial documentar dedicat curentului muzical French Touch.
Disney își continuă, totodată, strategia de achiziții de filme franțuzești. Potrivit directoarei generale a Disney France, Hélène Etzi, aproape 60 de producții au fost pre-cumpărate începând din 2022. Numai în 2025, platforma a achiziționat 27 de filme franceze, dintre care aproximativ două treimi vor fi disponibile pe Disney+ la nouă luni după lansarea lor în cinematografe.
La evenimentul de joi au fost prezentate și câteva dintre filmele programate pentru lansare în 2026, printre care „LOL 2.0”, cu Sophie Marceau, și „Gourou”, cu Pierre Niney.
Extinderea investițiilor are loc în baza a două acorduri semnate în urmă cu un an cu organizațiile profesionale din sectorul cinematografic și audiovizual francez. Acestea prevăd angajamente de finanțare pe o perioadă de trei ani, Disney asumându-și sprijinirea a cel puțin 70 de filme prin achiziții și pre-cumpărări.
În plus, Disney+ a anunțat că a achiziționat drepturile pentru „Dumas – Diable Noir”, un film regizat de Ladj Ly, considerat unul dintre proiectele cinematografice importante programate pentru 2027. Filmul spune povestea lui Alexandre Dumas tatăl, general în armata franceză în timpul Revoluției Franceze, o figură istorică mai puțin cunoscută, potrivit regizorului.