Două familii rivale din lumea interlopă londoneză se confruntă în serialul ”MobLand”, regizat de Guy Ritchie/ Tom Hardy și Pierce Brosnan în rolurile principale

Sursa foto: captura foto ecran

Regizorul britanic Guy Ritchie îi readuce pe telespectatori în universul întunecat al crimei organizate prin intermediul serialului TV ”MobLand”, cea mai recentă realizare a cineastului, ce are o distribuţie impresionantă, care îi include pe actorii Tom Hardy, Pierce Brosnan şi Helen Mirren, informează Reuters.

Serialul, alcătuit din 10 episoade, are în prim-plan două familii rivale din lumea crimei organizate, familia Harrigan şi familia Stevenson. Tom Hardy îl interpretează pe Harry Da Souza, un membru cu multe relaţii din familia Harrigan.

”M-a interesat genul tradiţional, ca să zic aşa, cel cu o familie de gangsteri. Nu mai făcusem aşa ceva până acum”, a declarat Guy Ritchie, regizor şi producător executiv, cu prilejul prezentării în premieră globală a serialului TV, care a avut loc joi seară la Londra.

”MobLand” vine la scurt timp după serialul realizat de Guy Ritchie pentru Netflix în 2024, ”The Gentlemen”. Guy Ritchie, care a debutat în regia de lungmetraj cinematografic cu ”Lock, Stock and Two Smoking Barrels” în 1998, regizând după aceea filme pentru marile ecrane precum ”Snatch”, ”Sherlock Holmes” şi ”Aladdin”, a spus că îi place să regizeze producţii de televiziune.

”Îmi place că producţiile TV au o durată mare, ca să fiu sincer. Îmi place televiziunea, e distractiv să oscilez între TV şi cinematografie. Cred că una stă la baza celeilalte”, a adăugat regizorul britanic, în vârstă de 56 de ani.

Din distribuţia serialului ”MobLand” mai fac parte Pierce Brosnan, în rolul liderului familiei Harrigan, mafiotul Conrad, iar Helen Mirren o interpretează pe influenta lui soţie, Maeve.

Pierce Brosnan a primit scenariul de la Guy Ritchie vara trecută, în timp ce lucra alături de Hellen Mirren la următorul lor lungmetraj, ”The Thursday Murder Club”, şi amândoi au dorit să se alăture proiectului. Serialul a marcat o premieră pentru actorul irlandez în vârstă de 71 de ani, care a dezvăluit că filmările s-au încheiat cu doar o zi înaintea premierei.

”A fost o nebunie. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva, să lucrezi timp de cinci luni, să termini, iar în seara următoare să fii pe covorul roşu. Dar aşa merge lumea, rapid”, a adăugat el.

Pierce Brosnan, care a mai jucat în serialul ”The Son”, a spus că este încântat să lucreze din nou într-o producţie TV.

”Te menţine în formă. Şi dacă scenariul este cu adevărat bun şi dacă ai oameni care ştiu cum să adune o distribuţie şi să creeze suspans, atunci e mult de muncă, dar este palpitant”, a declarat el.

La realizarea serialului a colaborat şi solistul trupei Muse, Matt Bellamy, care a creat coloana sonoră alături de compozitorul Ilan Eshkeri.

”Am mai compus muzică de film, dar de data aceasta a fost ceva diferit, având în vedere durata muzicii din acest proiect”, a spus Matt Bellamy. ”De obicei, un film are o durată de 90 de minute, dar acest serial TV are vreo 10 ore”, a adăugat el.

”Am încercat să combinăm sentimentul realist al unei Londre a crimei organizate cu luxul mai privilegiat al familiei Harrigans. Am combinat muzică industrială electronică cu muzica unui cvartet de coarde”, a dezvăluit rockerul britanic.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...