Cincisprezece biciclete electrice vor ajunge în luna octombrie în comunitate, fiind oferite unor organizații, școli și persoane fizice din Timișoara, selectate în urma apelului Urban eRiders.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Vor beneficia de ele Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue-TM, Asociația Dianoia, Asociația Părinte implicat, Liga Studenților AC, Școala Babel, artistul Andrei Marian Moga și apicultorul Lucian Avramescu.
Programul face parte din RO Bike Valley, susținut de Decathlon, și a fost lansat de Fundația Comunitară Timișoara în Săptămâna Europeană a Mobilității, pentru promovarea mobilității sustenabile și să aducă mai multă energie verde în oraș.
Prin acest apel, timișorenii au fost invitați să vină cu idei prin care să încurajeze mersul pe bicicletă și să demonstreze cum un eBike poate avea un impact real în activitățile de zi cu zi.
„Prin Urban eRiders ne dorim să adunăm împreună oameni care nu doar pedalează, ci și fac bine în comunitatea lor, devenind astfel și un exemplu pentru cei din jur deoarece se deplasează sustenabil, cu grijă față de sănătate și mediul înconjurător. Bicicleta, fie ea electrică sau nu, aduce libertate, sănătate și o legătură mai directă între oameni și orașul lor”, a explicat Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara.
Cele 15 biciclete, marca Rockrider E 100, vor fi utilizate de beneficiari în activități variate: de la acțiuni educative și proiecte comunitare, până la inițiative de promovare a mobilității verzi și a transportului alternativ.

La cine ajung bicicletele electrice
Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue-TM este dedicată intervenției în situații de urgență, formării și educării comunității. Prin proiectul Pedalăm să învățăm să salvăm, echipa de salvatori specializați va folosi bicicletele pentru a se deplasa la programele de instruire în prim ajutor și reacție la urgențe, la școli, grădinițe, licee din oraș.
Asociația Dianoia – Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică va organiza TM Bitza Fest – o serie de întâlniri în spații publice și în aer liber, cu accent pe importanța mișcării, prevenirea sedentarismului, depresiei, anxietății și a excluziunii sociale.
Asociația Părinte implicat va pune în mișcare proiectul Detectivi urbani pe biciclete, prin care își propune să aducă jocuri și activități de tip ”Detectivi urbani” sau ”Treasure hunt” pe două roți, însoțite de vizite și deplasări voluntare la case de bătrâni, centre de zi sau centre de tip familial.
Liga Studenților AC pregătește activități pe biciclete pentru studenții din Complexul Studențesc sub numele Lănțuind prin Timișoara. Echipa de proiect are prevăzute workshop-uri lunare de educație rutieră, tururi ghidate prin oraș, dar și deplasări organizate în grupuri de bicicliști, către facultate sau diverse activități comunitare.
Școala Babel, prin proiectul Wheels of Change va organiza pe de-o parte bus bike – prin care elevii vor fi încurajați să vină la școală cu bicicleta, în grup, pe de altă parte elevii, profesorii și comunitatea locală vor putea contribui la cartografierea neregulilor infrastructurii velo din oraș, propunerea de soluții și crearea unui dialog deschis între cetățeni și autorități.
Artistul Andrei Marian Moga va organiza și va conduce deplasări urbane pe biciclete pentru copii și tineri, și ateliere de pictură în natură, în cadrul proiectului Arta pe două roți.
Apicultorul Lucian Avramescu va fi baza pentru Velo Albinarium, prin care va organiza ateliere apicole, acțiuni de ecologizare urbană și rurală, precum și livrarea gratuită de produse apicole către persoane vulnerabile, toate pe bicicletă. El va forma și grupul „Urban Bee Riders”, cu întâlniri lunare dedicate copiilor și părinților, despre natură, albine și mersul responsabil pe bicicletă. Totodată, campania „Alege bicicleta, protejează albinele!” va aduce prezentări interactive și degustări de miere pe trasee cicliste urbane.