În secolul XXI, explorarea Lunii va lua o formă diferită față de tot ceea ce știam. Mai multe țări doresc să ajungă acolo și să rămână. SUA, China și partenerii internaționali de ambele părți au planuri de a stabili baze permanente pe suprafața lunară, ceea ce crește posibilitatea unui conflict, subliniază The Conversation.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Baze vor fi amplasate la polul sud al Lunii, care are resurse valoroase, cum ar fi apa în formă de gheață. Această gheață, blocată în cratere permanent umbrite, ar putea fi transformată în apă pentru utilizare la baze lunare și în combustibil pentru rachete pentru a susține explorarea și viața oamenilor de acolo. Luna ar putea conține și minerale valoroase, precum metale rare, pe care țările ar putea dori să le exploateze.
Resursele vor fi însă limitate, la fel și locurile potrivite pentru aterizare și construcția bazelor lunare. Iar într-un astfel de scenariu, potențialul pentru conflicte între națiuni în spațiu nu este de neglijat.
Totuși, există măsuri care pot fi luate pentru a asigura un viitor bazat pe cooperare.
Tratatele internaționale și utilizarea resurselor
Tratatele internaționale ar putea fi soluția, împreună cu disponibilitatea țărilor de a opera responsabil. Tratatul privind Spațiul Cosmic din 1967 prevede că spațiul nu poate fi supus revendicărilor naționale prin suveranitate, utilizare sau ocupare. În același timp, articolul I consideră spațiul ca un bun comun global, iar explorarea și utilizarea sa sunt pentru toate națiunile, inclusiv pentru resursele sale.
O întrebare vitală este dacă gheața de pe Lună poate fi folosită fără un anumit nivel de revendicare.
Acordul Artemis și zonele de siguranță
Artemis Accords, un set de ghiduri inițiate de SUA, reprezintă o încercare de a stabili comportamente comune. Secțiunea 10 prevede că „extragerea resurselor spațiale nu constituie în mod inerent o revendicare națională conform articolului II din Tratatul privind Spațiul Cosmic”.
De asemenea, se propune utilizarea unor „zone de siguranță” temporare în jurul operațiunilor de extragere a resurselor. Semnatarii trebuie să notifice alte națiuni despre activitățile lor și să se angajeze în coordonare pentru a evita interferențele dăunătoare.
Aceste zone sunt însă controversate, deoarece ar putea fi văzute ca o încălcare a principiilor tratatului privind proprietatea spațiului, ceea ce ar crea de facto drepturi de proprietate asupra resurselor spațiale. Până în prezent, 56 de țări au semnat Artemis Accords, inclusiv Thailanda și Senegal, care participă și la proiectul chinez de bază lunară.
Acordul Lunar și provocările globale
Moon Agreement, adoptat în 1979 de ONU, reglementează și utilizarea satelitului natural al Pământului. Printre prevederile sale se numără cerința de transparență, obligativitatea statelor de a împărtăși informații despre activitățile lor lunare și efortul internațional de gestionare a resurselor lunare.
Scopul este de a construi încredere între semnatarii acordului. Ca și Tratatul Spațial, el interzice strict revendicarea națională a resurselor spațiale.
Un obstacol major este că nici China, nici SUA, nici Federația Rusă nu au semnat Acordul Lunar. Cu toate acestea, acesta oferă cel mai bun cadru pentru viitor, fără tratate sau acorduri suplimentare, iar națiunile trebuie doar să îl utilizeze.
