În ansamblul rezidențial Liziera de Lac, dezvoltat de Liebrecht & wooD, a fost inaugurat primul magazin din România în care procesul de selecție și livrare a produselor este realizat integral de roboți, relatează Economica.net.
Spațiul, denumit Proximart, este disponibil non-stop și oferă produse de bază pentru uz zilnic, de la alimente și cosmetice până la articole pentru curățenie și băuturi.
Proiectul aparține startup-ului românesc SQB Robotics, care a dezvoltat sistemul hardware și software al magazinului. Clienții nu intră în magazin, ci folosesc un ecran tactil amplasat la exterior. După ce selectează produsele și plătesc cu cardul, un robot preia articolele din interior și le livrează în câteva minute într-un compartiment securizat.
Sistemul este asistat de o platformă software care monitorizează stocurile și gestionează automat operațiunile interne. Potrivit dezvoltatorilor, această versiune reprezintă a treia generație a tehnologiei create de SQB Robotics, succesoarea unui prototip instalat anterior în Sânpetru, Brașov.
SQB Robotics a fost fondat la Brașov de Alexandra Boros, cu experiență de peste 15 ani în retail și marketing, și de Victor Tanvuia, responsabil de partea tehnică a platformei. Compania își propune să ofere comercianților o soluție scalabilă, care reduce costurile operaționale și permite funcționarea permanentă a punctelor de vânzare. Reprezentanții startup-ului afirmă că obiectivul este extinderea rețelei cu sute de astfel de unități în următorii ani.